România va consemna în acest an cea mai mică producţie de porumb din 2007 şi până în prezent, seceta pedologică diminuând recolta cu aproximativ 40%-50% faţă de anii trecuţi, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Acesta a adăugat că producţia obţinută va asigura consumul intern, existând şi o disponibilitate pentru export, fără a preciza deocamdată cantitatea totală de porumb boabe obţinută în 2022.
Ministrul Agriculturii a susţinut că va anunţa cantitatea exactă obţinută de fermieri în 2022, „când se introduce în hambar ultima cantitate de porumb care se va recolta în câmp”, însă a subliniat că este cea mai mică producţie de porumb care s-a obţinut în ultimii ani după integrarea României în Uniunea Europeană.