Rusia spune că ar putea închide centrala nucleară Zaporojie. „Materialul radioactiv ar acoperi trei țări”

0
248

Ministerul rus al apărării a declarat joi că centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei ar putea fi închisă dacă forțele ucrainene continuă să bombardeze instalația, lucru pe care Kievul neagă că l-ar face, transmite Reuters.

Cele două tabere se acuză reciproc de atacuri asupra celei mai mari centrale nucleare din Europa.

Într-un briefing, Igor Kirillov, șeful forțelor de apărare radioactivă, chimică și biologică ale Rusiei, a declarat că sistemele de sprijin de rezervă ale centralei au fost avariate în urma bombardamentelor. 

Kirillov a mai spus că, în cazul unui accident la centrală, materialul radioactiv ar acoperi Germania, Polonia și Slovacia.

Centrala nucleară Zaporojie a fost cucerită de forțele rusești în luna martie. Ea rămâne aproape de liniile de front și a fost bombardată în mod repetat în ultimele săptămâni.

Rusia și Ucraina se acuză reciproc pentru loviturile asupra centralei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.