Școala de vară a Științelor Economice

0
414

„ORADESS” – Oradea Economic Summer School, școala de vară a Facultății de Științe Economice a Universității din Oradea, revine, în format fizic!

Afișul acțiunii

„Din cele cinci școli de vară organizate la Universitatea din Oradea, cea a Facultății de Științe Economice a avut, și anul trecut, mai multe cereri de înscriere decât locuri disponibile”, explică prof. univ. dr. habil. Olimpia Ban, director de grant.

În anul 2022, „ORADESS” înseamnă două săptămâni: cazare, masă, activități, totul gratuit, pentru liceenii din clasele a X-a sau a XI-a, dornici să descopere oferta educațională aFacultății de Științe Economice.

Activitățile oferite de Școala de Vară „ORADESS” (Oradea Economic Summer School) pot fi grupate în șase categorii:

  • Cursuri de familiarizare cu mediul academic, prezentarea Universității din Oradea și aFacultății de Științe Economice;
  • Cursuri didactice demonstrative: Introducere în Știința Economică, Introducere în Finanțe, Antreprenoriat, Introducere în management și marketing;
  • Activități de consiliere profesională și orientarea în carieră. Modele de carieră;
  • Turul orașului Oradea cu prezentarea obiectivelor turistice și exemplificarea pentru diferite circuite: circuitul clasic, circuitul arhitectural, circuitul bisericilor. Desfășurarea unei vânători de comori (treasure hunt);
  • Organizarea de concursuri pentru testarea cunoștințelor și exemplu demonstrativ pentru modul de evaluare: Concurs de Economie, Concurs de fotografie pe temeturistice;
  • Activități cultural-educative și distractive (jocuri, ștrand, Karaoke, paint-ball etc.), altesurprize. Școala de vară „ORADESS” este un program finanțat prin Proiectul privind învățământul secundar (ROSE), Schema de Granturi pentru Universități SGNU, Acord de Grant nr. 126/SGU/PV/II/09.05.2019

Biroul Comunicare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.