Un sondaj de opinie realizat de CURS, în perioada 2-11 martie 2022, indică faptul că PNL este singurul partid care a crescut față de datele prezentate în luna ianuarie. Aici putem remarca și apariția APP cu 2%, care este și ea o creștere. PSD rămâne deocamdată la un nivel ridicat, în timp AUR a pierdut un pic din elan. În cadrul sondajului, românii au fost întrebați și dacă susțin sau nu participarea țării noastre la războiul din Ucraina.
Într-o perioadă întunecată din istoria omenirii, 1172 de respondenţi – votanţi în vârstă de 18 ani şi peste, au participat la ultimul sondaj CURS. 76% dintre cei chestionaţi apreciază că în România lucrurile merg mai degrabă într-o direcţie greşită.
Conform sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, PSD ar obține 36% dintre voturile românilor, PNL – 20%, AUR – 14%, USR- 8% și UDMR – 5%.
Se remarcă faptul că liberalii au crescut cu 3 procente față de sondajul CURS din luna ianuarie. PSD (-1%) și AUR (-2%) au pierdut din alegători.