Stația Spațială Internațională a virat din nou pentru a evita resturile unui satelit distrus de ruși

0
147

Vacanțele în spațiu nu sunt, până la urmă, atât de distractive pe cât ne-am fi imaginat. Primii astronauți privați au rămas în spațiu mai mult decât și-au dorit și au fost martorii momentului în care Stația Spațială Internațională (ISS) a virat pentru a se feri de resturile unui satelit distrus de ruși.

ISS pe orbită

Astronauții de pe ISS au fost informați că, pe data de 23 aprilie, trebuie să execute o manevră „pentru A) a îmbunătăți traiectoria și B) pentru a evita resturile spațiale create în toamna lui 2021 de misiunea ASAT a Rusiei”, notează Futurism, citându-l pe reporterul William Harwood, de la CBS.

Din fericire, Harwood a revenit rapid și a spus că evenimentul nu ar trebui să interfereze cu plecarea Ax-1 din acea seară, o călătorie organizată de SpaceX și Axiom Space în care membrii echipajului au fost nevoiți să se hidrateze cu urină reciclată în timp ce se aflau la bordul ISS.

Stația Spațială Internațională a virat atât fizic, cât și din punct de vedere al colaborării

Având în vedere de câte ori a fost amânată această plecare, este greu de spus când se va întoarce pe Pământ echipajul de astronauți privați, dar prin faptul că Stația Spațială Internațională a virat din nou, cel puțin au scăpat de amenințarea de coliziune cu gunoiul spațial rusesc. Harwood a spus, totuși, că traiectoria deșeurilor va fi în continuare monitorizată pentru o perioadă.

ISS – componente

Prevenția continuă este alegerea inteligentă, având în vedere că Rusia a amenințat că va lăsa ISS să se prăbușească peste SUA, asta pe lângă escaladarea violențelor din Ucraina, pe măsură ce președintele Vladimir Putin își continuă invazia.

Se pare că Rusia nu este la fel de dispusă să colaboreze nici pe Pământ, și nici deasupra acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.