Statistica veniturilor pe trimestrul III 2021

0
594

Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul III 2021, în termeni nominali, 5.704 lei pe gospodărie şi 2.256 lei pe persoană, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cheltuielile totale ale populaţiei au fost în trimestrul III 2021 în medie de 4.939 lei lunar pe gospodărie (1.954 lei pe persoană) şi au reprezentat 86,6% din nivelul veniturilor totale.

Conform INS, veniturile băneşti au fost în medie de 5.362 lei lunar pe gospodărie (2.121 lei pe persoană), iar veniturile în natură estimate la 342 lei lunar pe gospodărie (135 lei pe persoană). Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (69,6% din veniturile totale ale gospodăriilor).

INS menţionează că, la formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (18,9%), veniturile în natură (6%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (4,8%), veniturile din agricultură (1,5%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,1%), precum şi cele din proprietate şi vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (0,9%).

Instituţia precizează că mediul de rezidenţă influenţează diferenţele de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban şi mediul rural.

Datele INS arată că principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,4%).

Potrivit INS, mediul de rezidenţă determină unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum.

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul III 2021, în medie, 32,4% din consumul gospodăriilor. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.