Ucraina acuză Ungaria că „îl ajută pe Putin”

0
359

Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Afacerilor Externe, Oleg Nikolenko, a acuzat Ungaria că „îl ajută pe Putin” în agresiunea împotriva Ucrainei, după ce Viktor Orbán a anunțat că este dispus să plătească în ruble pentru gazul rusesc.

Putin și Orbán, doi inamici ai lui Volodimir Zelenski

Kievul „consideră declaraţiile prin care Ungaria se declară pregătită să achiziţioneze gaz rusesc în ruble drept o poziţie inamicală împotriva statului nostru”, preluat de G4Media.

Propunerea de a organiza discuţii de pace ruso-ucrainene la Budapesta este „cinică”

Oleg Nikolenko a mai spus că propunerea ungară de a organiza discuţii de pace ruso-ucrainene la Budapesta este „cinică”.

Oleg Nikolenko

„Budapesta a trecut la etapa următoare: îl ajută pe Putin să-şi continue agresiunea împotriva Ucrainei”, a transmis într-un comunicat purtătorul de cuvânt.

„Dacă Ungaria vrea cu adevărat să pună capăt războiului, iată ce trebuie să facă: să înceteze să mai distrugă unitatea UE, să susţină noile sancţiuni împotriva Rusiei, să ajute militar Ucraina”, a adăugat el.

„Şi nu să creeze surse suplimentare de finanţare pentru maşina militară rusă”, a mai declarat purtătorul de cuvânt.

Acesta a denunțat „reticenţa liderilor ungari de a recunoaşte responsabilitatea Rusiei în atrocităţile armatei ruse la Bucea, Irpin şi Gostomel”.

Reticența liderilor ungari încurajează Rusia să comită noi atrocități

Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Afacerilor Externe a spus că reticența liderilor ungari încurajează Rusia să comită noi atrocități: „ar putea întări sentimentul de impunitate al Rusiei şi ar putea să o încurajeze să comită noi atrocităţi”.

Ungaria a anunțat, miercuri, că este pregătită să plătească în ruble pentru gazul rusesc, delimitându-se de poziția Uniunii Europene care a căutat să facă un front comun în opoziția față de pretenția Moscovei de a primi banii în moneda națională rusă.

Ungaria va plăti livrările în ruble dacă Rusia îi va cere să facă acest lucru, a spus premierul ungar Viktor Orbán într-o conferință de presă desfășurată miercuri.

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a avertizat Europa că riscă să îi fie tăiată aprovizionarea cu gaze dacă nu plătește în ruble, în condițiile în care liderul rus a căutat să riposteze la sancțiunile impuse de Occident pentru invazia rusă în Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.