Spre deosebire de putinismul lui Viktor Orbán, UDMR Bihor ajută pe ucrainieni

0
332
  • 6 camioane cu ajutoare umanitare pentru comunele Visk și Câmpulung la Tisa, din Ucraina

Președintele executiv al UDMR Bihor, deputatul Szabó Ödön și primarul comunei Sâniob,  Zatyko Jacint, coordonatorul acțiunilor umanitare desfășurate de organizația unională, au susținut, joi, 7 aprilie 2022, o conferință de presă pentru a prezenta public ceea ce, conform spuselor parlamentarului bihorean, „reprezintă valul de empatie de care a dat dovadă și comunitatea noastră, implicându-se în ajutorarea unor comunități din Ucraina”.

Președintele executiv al UDMR Bihor, deputatul Szabó Ödön

Până acum au fost transportate, în localitățile Visk și Câmpulung la Tisa din Ucraina, peste 60 de tone de ajutoare umanitare, reprezentând: îmbrăcăminte, alimente neperisabile, paturi, generatoare electrice, medicamente etc.

Primarul Zatyko Jacint, al comunei Sâniob

Primarul Zatyko Jacint a anunțat că, săptămâna viitoare, alte trei camioane cu ajutoare umanitare vor lua drumul Ucrainei. „E greu să vorbește despre ce se întâmplă acolo. Nu e război, dar în cele două comunități au ajuns foarte mulți refugiați. Numărul acestora a crescut, în doar câteva săptămâni, de la 2.000, la 6.000 de persoane. Asta într-o localitate precum comuna Visk, cu o populație de 16.000 de oameni. Noi am fost primii care au ajuns în aceste comunități. Până acum, am fost de patru ori acolo. Spitalul din Visk e plin, sunt în special mame cu copii, refugiați din alte părți ale țării, unde se duc lupte”.

„E important să reușim să ajutăm la fața locului, pentru că este vorba de oameni care au ales să nu își părăsească țara și pentru că presiunea pe autoritățile locale e din ce în ce mai mare acolo”, a subliniat deputatul Szabó Ödön, menționând implicarea de care au dat dovadă și alte segmente ale comunității maghiare, reprezentanți ai unor localități, precum Săcueni, organizații civice, ca Surorile Franciscane, ori simpli cetățeni, cum e Fekete Lajos, de la organizația UDMR Maramureș.

Primii bani din PNNR vin în Bihor

În cea de a doua parte a conferinței de presă, deputatul Szabó Ödöna prezentat proiectele din domeniul turismului bihorean trecute pe lista obiectivelor ce îndeplinesc criteriile necesare pentru finanțarea reabilitării sau promovării lor cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Cetatea din Oradea, mai precis bastionul Crăișorul, biserica de lemn din Dumbrăveni, conacul Jakó Manor, din Mișca, ansamblul abației din Sâniob și cetatea Biharia sunt, după cum spune deputatul Szabó Ödön „obiectivele din județul Bihor care vor beneficia de finanțare pentru investiții, din fondurile PNNR”.

Acestea, dar și alte câteva obiective turistice, ce fac parte din rute culturale bihorene, ca: dealul Simionului din Șuncuiuș, biserica de lemn din Beznea, cea din satul Margine sau regiunile gastronomice Țara Crișurilor și Țara Beiușului se vor bucura și ele de fonduri pentru promovare turistică.

Secretarul de stat Hegedüs Csilla

„Pe lângă faptul că vor veni bani în județul nostru, e important să semnalăm că România este singura țară care beneficiază de bani alocați acestor rute culturale, prin PNNR. A fost o inițiativă a doamnei secretar de stat Hegedüs Csilla, de la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, lansată chiar aici, la Oradea. Iată, rezultatele PNNR încep să apară și țin să-i mulțumesc și doamnei secretar de stat pentru aceasta”, a spus deputatul Szabó Ödön.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.