Un bătrân care a murit în ambulanță avea în buzunare peste 300.000 de euro și cheile de la mai multe mașini de lux, în Italia

0
189

Un bătrân de 80 de ani, din Roma, care a murit în ambulanță, în drum spre spital, avea în buzunare o adevărată comoară – peste 300.000 de euro și cheile de la mai multe mașini de lux, între care un Ferrari.

Alessandro A., 80 de ani, locuia singur de câțiva ani într-o zonă de lux a capitalei italiene, după ce fratele lui, un pictor cunoscut, a murit. Nu era căsătorit și nu avea copii. Vecinii spun despre el că era „un personaj excentric, dar foarte plăcut, cunoscut de toată lumea din cartier”, potrivit cotidianului Corriere della Sera.

În ultimii ani, Alessandro a avut probleme de sănătate și a ajuns de mai multe ori la spital. În urmă cu câteva zile, i s-a făcut rău și a chemat ambulanța. Însă în drum spre spital bătrânul a murit, cel mai probabil din cauza unui infarct.

Personalul medical care l-a preluat a fost șocat să constate că avea în buzunarele vestei cu care era îmbrăcat o adevărată comoară, mai exact 3 cecuri a câte 100.000 de euro fiecare, 12.000 de euro cash și cheile de la câteva mașini scumpe.

Anchetatorii care au preluat cazul au aflat de la vecini că Alessandro, care avea o situație financiară foarte bună, se temea de hoți și din acest motiv își purta asupra lui tot timpul economiile și cheile de la mașinile lui cele mai scumpe. Polițiștii au constatat ulterior că bătrânul era pasionat de autoturisme de lux și deținea, între altele, un Ferrari, un Cadillac și un Porsche.

Cei care l-au cunoscut spun că devenise recent mai suspicios, însă fără un motiv întemeiat, pentru că nu fusese jefuit sau înșelat niciodată. „Era îngrijorat pentru mașini, după ce cineva a lovit Ferrari-ul parcat lângă casă. Dar era îngrijorat și pentru bunurile sale. De aceea le cu el, nu a vrut să le lase acasă de teamă să nu-i fie furate”, a declarat un cunoscut, potrivit sursei citate.

În prezent sunt așteptate rezultatele necropsiei pentru a fi stabilită cauza decesului. Între timp, anchetatorii încearcă să identifice posibilii moștenitori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.