Se spune, cu îndreptățit temei, că poporul își merită pe deplin conducătorii pe care îi are, pentru că el și-i alege după mintea lui. Iar acest lucru este dovedit – realitatea servește lecții aspre poporului român, în speranța, oarecum deșartă, că le va învăța.
Nu cu mult timp urmă (2 – 3 ani), prin alegerile făcute, românii au girat, prin votul lor, un construct politic care s-a dovedit, în scurt timp, că este cât se poate de toxic și distructiv pentru stat, societate și țară: lipsa de viziune, incompetența și ticăloșia din lanțul decizional, parvenirea ca unic scop al guvernării și administrării țării, au creat clivaje adânci în societatea românească, secătuind-o nu doar de resurse, ci și de energie – mai mult, a lipsit-o de speranță. Poporul român este astăzi nu doar un popor umilit, jefuit, sărăcit, disperat, fără nici o speranță, ci și un popor obosit. A obosit să tot aleagă…. greșit! Este, dacă vreți, ca un stufăriș uscat, pe final de iarnă, bătut strașnic de vântul de miazăzi, așteptând scânteia izbăvitoare pentru marea schimbare.
Ce s-a întâmplat? Cum de s-a ajuns aici?
Așa cum, într-un mediu prielnic, prosperă bacteriile și virușii, la fel s-au petrecut lucrurile și în societatea românească: interesele străine au creat un mediu propice pentru trădători, lichele și ticăloși, pe care i-au selectat, i-au școlit, i-au instruit, i-au promovat și i-au protejat, pentru a le servi interesele și a le fi loiali.
Dacă am fi avut o educație sănătoasă în societate – care vine din familie, se dezvoltă în școală și se desăvârșește în comunitate -, bazată pe principii și pe valori, mediul social și politic românesc ar fi fost cu totul altul: „bacteriile” și „virușii” ar fi fost identificați cu ușurință de „anticorpii naturali” ai societății (cetățenii înșiși) și neutralizați. Atunci am fi avut politicieni care ar fi devenit, în timp, oameni de stat, statul ar fi fost puternic și eficient, iar politica și-ar fi urmărit adevăratul scop: binele comun!
Dar, cum lucrurile nu stau așa cum ar trebui, pe acest final de iarnă, după dezmățul împrumuturilor aiuritoare și al risipirii acestor bani, după anii de umilire și teroare la care au fost supuși românii, după jaful orchestrat la scară națională, energia clasei prădătoare s-a cam terminat. Și, cum se întâmplă adesea în univers, atunci când o energie s-a epuizat, locul ei este luat de una nouă: și acum, o energie nouă, venită din suferință, frustrare și revoltă, creste și este gata să măture și să distrugă Răul; doar că, din păcate, are același fundament – lipsa de cunoaștere și rațiune!
Într-un astfel de moment, este inutil să te opui prin rațiune acestui curent, pentru că motorul care-l alimentează este unul emoțional-irațional, iar logica și rațiunea nu sunt de mare folos în acest caz.
Forța acestui curent emoțional, la fel ca al tuturor curentelor de acest fel, este de așteptat să se epuizeze într-un timp relativ scurt, după ce își va fi consumat energia emoțională care l-a creat și pe măsură ce dezamăgirea va lua locul entuziasmului de început.
Abia atunci, poate, dacă, după nenumărate eșecuri, rațiunea va triumfa și va lua locul cuvenit în mecanismul mental al construcției politice eficiente, lucrurile se vor stabiliza, iar oamenii vor cunoaște pacea și liniștea necesară pentru a construi împreună o lume mai bună.
Nimic durabil și stabil nu se poate construi pe nisipuri mișcătoare și nici pe valuri emoționale, ci doar prin educație și rațiune.
Florian Bota
