Oradea are rezultate de excepție la minifotbal

0
464

Minifotbalul rămâne cel mai practicat joc sportiv în România. Oradea a excelat în acest an, când AEK Oradea a devenit campioana României la minifotbal și a jucat, la Rimini, finala Champions League (pierdută după executarea loviturilor de departajare). De asemenea, Dedeman Oradea a câștigat Campionatul Național al Firmelor și a cucerit bronzul la turneul final european Euro Business desfășurat în Turcia.

AEK Oradea a devenit campioana României la minifotbal

În aceste condiții nici că se putea un campionat local mai echilibrat ca cel din Liga 1. „Este o competiție realmente captivantă. Nivelul a fost ridicat de titlul național pe care l-am cucerit și mai ales de finala Champions League pe care am pierdut-o, din păcate, la lovituri de departajare. Acum toate meciurile sunt grele, indiferent de adversar pentru că există o mobilizare aparte în astfel de situații. Ne bucură rivalitatea și pot spune că avem parte de un sezon atractiv. Dovada este numărul mare de surprize din acest tur de campionat. Pe de altă parte, personal mă bucură numărul mare de echipe din Ligile II și III sau cel din campionatul firmelor. Vorbim de circa 1.000 de jucători care activează în acest moment în Campionatul de Minifotbal al Județului Bihor”, a spus Spiros Baltsavias, cel care a inițiat acest campionat.

Spiros Baltsavias

„Părerea mea este că acesta e cel mai frumos și echilibrat campionat de când se joacă minifotbal în Oradea”, este opinia unui jucător foarte experimentat, Răzvan Fărcuța, jucător la Bad Boys dar vicecampion european cu AEK Oradea. „Încercăm să ne ridicăm la nivelul întrecerii. Mai câștigi, se întâmplă să mai și pierzi, dar de aceea e frumos acest joc. În primul rând trebuie să-l iubești”, a spus Neluțu Maticaș, antrenor-jucător la CF Liberty.

CIFRELE TURULUI ÎN LIGA I

*În turul campionatului s-au marcat 340 de goluri adică o medie de peste 6 goluri pe meci! *Campioana în exercițiu, AEK Oradea este singura echipă neînvinsă în turul campionatului. *Doar opt partide s-au încheiat la egalitate. Cele mai multe remize le au AEK Oradea și Vulturii Beiuș, câte 3.

*Inter Oradea are cel mai bun atac, cu 56 de goluri în cele 10 meciuri, iar AEK deține cea mai bună defensivă cu numai 10 goluri primite.

*O mențiune specială pentru cea mai frumoasă echipă AFC. Gruparea este formată din copii proveniți de la Centrele de Plasament. Lor li s-a alăturat jucătorul lui Lotus Băile Felix, Cyrus Habakuk.

LIGA I Bihor – CLASAMENTUL TURULUI

LOC ECHIPA MJ MC ME MP VP IP GM GP PCT

1 AEK Oradea 10 7 3 0 2 1 41 10 26

2 Bad Boys 10 7 1 2 1 0 37 16 23

3 Inter 10 7 1 2 0 1 56 20 22

4 Liberty 10 6 1 3 0 1 30 22 19

5 Epic 10 5 2 3 1 1 32 26 18

6 Topa 10 5 1 4 1 0 30 37 17

7 Eradony 10 4 0 6 0 0 27 47 12

8 Promotor 10 3 2 5 0 2 23 28 11

9 RoLogisped 10 2 2 6 2 0 20 34 10

10 Vulturii Beiuș 10 1 3 6 1 2 18 31 7

11 AFC 10 0 0 10 0 0 16 59 0

TOTAL 110 47 16 47 8 8 340 340 165

*Campionatele se desfășoară la Baza Sportivă Tineretului și la Baza AEK Oradea (lângă Arabesque).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.