137 de sancțiuni date de polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore

0
93

Joi, 16 februarie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depăşirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 137 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 69.455 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut șapte permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute două certificate de înmatriculare.  

Astfel, 105 sancțiuni au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 15 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, patru au fost pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, o sancțiune a fost pentru conducere sub influența alcoolului, una pentru depășire neregulamentară, iar 11 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.