Peste 120 de șoferi și pietoni care nu au respectat legislația rutieră, au fost sancționați de polițiști la sfârșitul săptămânii. 33 de șoferi au rămas fără permis de conducere.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, joi, 16 martie, au fost aplicate 122 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 59.450 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 33 de permise de conducere și trei certificate de înmatriculare.
49 de sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea limitelor legale de viteză, 15 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate nouă depășiri neregulamentare, au fost sancționați 12 pietoni care au traversat neregulamentar, opt sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, trei pentru nerespectarea semnificației culorii semaforului electric, două sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, alte două pentru folosirea telefonului mobil la volan fără un sistem de tip „mâini libere”, iar 22 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.