Prognoza meteo în toate zonele țării pe 4 săptămâni

0
140

Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza de vreme pentru următoarele patru săptămâni, până în 27 februarie.

Prognoza meteo: săptămâna 30 ianuarie – 5 februarie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în sud-vestul, nord-estul și local în vestul, nord-vestul și centrul țării. În rest, vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în zona Carpaților Occidentali și în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, dar și deficitar în regiunile extracarpatice, mai ales în cele sudice. În rest, va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo: săptămâna 6-12 februarie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în sud-vestul și în nord-estul extrem al țării. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Prognoza meteo: săptămâna 13–19 februarie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință deficitară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Prognoza meteo: săptămâna 20–27 februarie

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.  Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.