Evgheni Prigojin, liderul grupării paramilitare ruse Wagner, a anunțat sâmbătă că trupele sale au capturat satul Iagidne, ultima localitate și ultima linie de apărare a trupelor ucrainene din nordul orașului Bahmut, oraș pe care armata rusă se chinuie să-l cucerească din vară.
„Pe 25 februarie, la ora 19:00, unităţile de asalt ale companiei militare private Wagner au obţinut controlul complet al localităţii Iagidne, la nord de Bahmut”, a spus Prigojin într-un mesaj video, postând pe Telegram şi o fotografie cu combatanţi Wagner în faţa panoului rutier cu numele acestui sat.
Deși informația nu a fost încă confirmată de alte surse, ea nu a fost negată de sursele ucrainene, ceea ce înseamnă că forțele ruse se află la circa doi kilometri de centrul orașului Bahmut. De altfel, nordul Bahmutului a fost singurul front unde trupele ruse au reușit să facă progrese în ultimele zile.