Miercurea sirenelor – exercițiu de alarmare a populației

0
132

Un exerciţiu de alarmare a populaţiei, prin sistemul de sirene de avertizare, se va desfăşura miercuri, în cadrul acţiunilor pregătite de structurile de specialitate ale IGSU ca parte a programului din „Săptămâna Protecţiei Civile”, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

El a prezentat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MAI, detalii despre „Săptămâna Protecţiei Civile”, un eveniment organizat de DSU şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, care se va derula în Bucureşti şi în ţară, în perioada 25 februarie – 4 martie, şi care cuprinde mai multe activităţi menite să dezvolte comportamentul preventiv, unde cei interesaţi se pot familiariza cu măsurile şi regulile ce trebuie avute în vedere în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

„Miercurea sirenelor – noi aveam în fiecare lună, în prima zi de miercuri, să pornim sistemele de alarmare, să le testăm, deci miercuri o să fie testate sirenele. O să informăm populaţia. Este normal ca aceste lucruri să se facă, lumea să se obişnuiască. Repet: faptul că facem, informăm, pregătim nu înseamnă că noi ştim că mâine se va întâmpla ceva. Este obligaţia noastră să facem acest lucru, asta face Protecţia Civilă – pregăteşte populaţia. Asta înseamnă să ai o Protecţie Civilă puternică – să previi, să pregăteşti, să răspunzi corect, să reconstruieşti. Astea sunt cele patru faze extrem de importante”, a declarat Raed Arafat.

Şeful DSU a explicat că, din punct de vedere al modului de acţionare, 2.865 dintre sirenele funcţionale pot fi comandate centralizat, iar 2.595 necesită declanşare locală.

„Miercurea sirenelor – pe lângă faptul că informează populaţia despre acest mod de avertizare, ea ne permite să testăm sirenele periodic şi să ne asigurăm că cei care le operează ştiu ce au de făcut, ştiu procedurile, că sirenele funcţionează”, a precizat Arafat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.