Accidentul s-a produs în arondismentul XIII din Paris, în data de 11 decembrie 2021. Un autoturism Tesla condus de un sofer de taxi a intrat în coliziune cu un ciclist si cu un alt autoturism. O persoană a murit, 20 au fost rănite – din care 3 sunt în stare foarte gravă – în urma unui accident rutier în care a fost implicată o maşină Tesla, utilizată de o companie locală de taxi. Taxiul circula cu o viteză foarte ridicată, iar şoferul susţine că s-a aflat în imposibilitatea de a-şi mai controla autoturismul. Tesla susţine că nu este vorba de nicio problemă tehnică. Parchetul din Paris, după ce a studiat primele elemente ale evenimentului, a deschis o anchetă, pentru «omor şi răni involuntare produse de un şofer auto».
Compania pariziană de taxi a decis să oprească din circulaţie modelul implicat în accident – Tesla Model 3 – cea mai vândută maşină electrică din acest an. Este vorba de 37 de autoturisme Tesla Model 3 ce nu vor mai fi utilizate până când vor veni primele rezultate ale investigaţiei.
În schimb, alte 50 de modele Tesla S – utilizate de aceeaşi companie de taxi parizian, vor fi menţinute în circulaţie. Pentru publicaţia Le Monde, compania Tesla exclude ipoteza unui blocaj al acceleratorului ori a sistemului de control al vitezei. Societatea americană nu a inspectat fizic modelul distrus complet în accident, dar, totuşi, grupul asigură că autoturismul nu a suferit nicio problemă tehnică.
Jean-Baptiste Djebbari, ministrul delegat pentru Transporturi a intervenit afirmând că, în acest stadiu, niciun element nu acreditează ideea unei probleme tehnice. Declaraţia a fost făcută după ce responsabilul francez s-a întreţinut cu directorul general al Tesla, filiala europeană, care, susţine că a furnizat justiţiei, toate datele tehnice deţinute cu privire la modelul implicat în accident.
Tesla poate realiza, de la distanţă, unele mici îmbunătăţiri ale sistemului – un upgrade ale unor softuri – ori a unor reglaje – spre exemplu la nivelul puterii, gestionarea modului de încărcare a bateriilor ori chiar pentru ajutorul în condus. Este vorba de actualizări ce pot fi realizate la fel ca pentru un smartphone.
Purtătorul de cuvânt al Tesla Franţa susţine că societatea este capabilă să spună ce s-a întâmplat la bordul unui model propriu. Ancheta autorităţilor franceze va stabili, cel mai probabil, de ce şoferul a pierdut controlul autoturismului.
În ianuarie 2020, gigantul Tesla a publicat o notă pentru a dezminţi că modelele sale pot fi subiectul unei „accelerări neintenţionate”, aşa cum au acuzat unii şoferi, în Statele Unite.
Compania declara atunci că «a anchetat fiecare incident în parte şi că, de fiecare dată când au existat informaţii disponibile, s-a putut stabili că maşina poate să accelereze doar dacă şoferul a decis acest lucru». Firma preciza că pedala acceleratorului dispune de două captoare iar în cazul unei disfuncţionalităţi – spre exemplu, sunt apăsate simultan ambele pedale – cuplul motorului este imediat blocat. În Paris, un astfel de accident are loc foarte rar, iar faptul că a fost implicată o maşină Tesla îl face şi mai particular.
Compania lui Elon Musk – proaspăt ales persoana anului, de către revista Time, se doreşte a fi pionieră în materie de conducere autonomă a unui autoturism. În Statele Unite, constructorul auto a botezat Autopilot ori Full Self-Driving – sistemul de asistenţă în condus dar, jurnaliştii de la publicaţia franceză Le Monde explică faptul că nu este vorba efectiv de un «pilot automat» deoarece este nevoie ca şoferul să fie în mod constant vigilent.
Sunt denumiri care, deocamdată, nu fac altceva decât să irite autorităţile americane, care, se văd, destul de des, puse în situaţia de a ancheta incidente în care sunt implicate maşini Tesla, scrie publicaţia Le Monde. În Europa se află în circulaţie, în acest moment, 70.000 de autoturisme Tesla 3.