S-a semnat miercuri, 22 martie, contractul de finanțare pentru traseul cicloturistic ce leagă județele Bihor, Cluj și Alba în zona Munților Apuseni.
Proiectul Velo Apuseni presupune amenajarea a 227 de kilometri de piste de biciclete, din care 99,3 km vor fi pe teritoriul județului Bihor, 35,3 km pe teritoriul județului Alba, iar restul de 92,4 km în județul Cluj.
Valoarea contractului de finanțare, 100% nerambursabilă, este de 110 milioane lei. Proiectul va fi finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din Investiția I.4 „Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național”, Componenta 11 – Turism și Cultură.
Urmează etapa de proiectare, fiecare Consiliu Județean realizând proiectul pe teritoriul județului propriu.
Reamintim că în anul 2021 a fost încheiat un acord de parteneriat între Consiliile Județene Bihor, Alba și Cluj pentru dezvoltarea și promovarea turistică a zonei carstice a Munților Apuseni, prin care cele trei părți au convenit să realizeze mai multe obiective de interes comun.