Cum a trucat Ministerul Educaţiei o achiziție de măști pentru elevi de 5,7 milioane de euro, bani europeni

0
203

O decizie recentă a Tribunalului Bucureşti a confirmat neregulile și favorizarea unor firme într-unul dintre cele mai mari contracte de achiziţii de măşti pe care Ministerul Educaţiei, condus atunci de Monica Anisie, le-a făcut, în regim de urgență, la începutul pandemiei. E vorba de 15 milioane de măști și 5,7 milioane de euro, bani europeni. În primul an de COVID-19, la sfârşitul lunii mai 2020, Ministerul Educaţiei a cumpărat în regim de urgenţă peste 15 milioane de măşti care au costat 5.700.000 de euro.

Monica Anisie, ministru al Educației între 4 noiembrie 2019 – 23 decembrie 2020

În aceeași perioadă, presa dezvăluise deja afacerile cu măști de protecție, în care se inseraseră firme ale unor foști angajați SRI, dați afară din Serviciu. Sau contracte, tot pentru măști sanitare, în care apăruseră ca intermediare firme necunoscute, cu sedii în comune.  În cazul măștilor pentru elevi, ele erau necesare pentru că urmau examenele naţionale. Un raport oficial, alcătuit de Ministerul Fondurilor Europene, care a verificat ulterior documentele, a dezvăluit problemele din achiziția publică. Verificările au fost făcute înainte ca ministerul să înceapă să ramburseze banii publici europeni cheltuiţi. Raportul de neconformitate poartă nr. 3351/12.01.2021 și a fost contestat  în instanță de Ministerul Educaţiei. Cum s-au derulat evenimentele?

De ce n-a vrut Unifarm să semneze primul contract

Pe 19 mai 2020, Ministerul Educației a demarat achiziția de măști de uz medical, prin procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. Au depus atunci oferte CN Unifarm SA și CN Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie SA. Două zile mai târziu, a fost anunţat câștigătorul: Unifarm, care se angajase să livreze, în patru zile, 6.153.500 de măști de la furnizorul Best Achiziții SRL. Preţul unei măşti era de 2,1 lei, fără TVA. Potrivit raportului Ministerului Fondurilor Europene, în ziua în care a fost invitat să semneze contractul, Unifarm a avut o reacție neașteptată. „Operatorul economic declarat câștigător, C.N. Unifarm S.A., a solicitat modificarea și completarea ofertei depuse la procedura de achiziție publică”. Practic, a vrut să modifice oferta.  Unifarm a spus că are măști de la 3 producători diferiți, pentru care nu depusese documente și mostre în perioada desfășurării etapei de calificare și evaluare, susține Ministerul Educaţiei, care a refuzat propunerea.  Unifarm nu a mai semnat contractul, iar achiziția măștilor a fost reluată, în regim de urgență. Din acest moment, neregulile s-au multiplicat, potrivit raportului, citat în motivarea instanței.

Au modificat regulile, însă doar pentru o firmă

A doua procedură a fost demarată pe 25 mai 2020, când Ministerul Educaţiei a trimis o scrisoare de intenţie către 32 de operatori economici. Au răspuns 17 dintre ei, cărora li s-a transmis că au un termen de 4 ore pentru întocmirea și transmiterea ofertelor: de la ora 13:00 la ora 17:00.

În Raportul Ministerului Fondurilor Europene se arată că a doua zi, 26 mai 2020, trei dintre firmele interesate au cerut de la Ministerul Educaţiei clarificări cu privire la documentația de atribuire. În prima adresă, SAPE S.A. a solicitat prelungirea termenului de depunere a ofertelor, iar Ministerul Educaţiei a fost de acord şi a informat toți operatorii economici că termenul a fost prelungit până la ora 22:00. Celelalte două adrese au venit de la Sanrotex Trading SRL, care solicita modificarea unei cerințe referitoare la standardele de sănătate şi de securitate ale măştilor, dar și să se renunțe la solicitarea Certificatului de conformitate CE. Prin cele două solicitări, Sanrotex Trading cerea Ministerului Educaţiei să facă rabat de la calitatea măștilor. Cei din minister au acceptat, au modificat caietul de sarcini, dar au transmis informația doar celor de la Sanrotex, care au fost apoi declarați câștigători, subliniază în raport cei care au verificat documentele achiziţiei.

Scuza Ministerului Educaţiei: „Era blocat sistemul informatic”

Dar nu și pentru Sanrotex Cei de la Ministerul Educaţiei s-au apărat şi au spus că „termenul de depunere a ofertelor a fost foarte scurt”, iar „sistemul informatic a fost blocat o perioadă, defecțiune ce nu le poate fi imputată”. „Argumentul nu poate fi reținut”, au spus în replică cei de la Ministerul Fondurilor Europene. Chiar dacă sistemul a fost blocat, Fondurile Europene au susținut că autoritatea contractantă nu a întreprins niciun demers alternativ de comunicare către operatorii invitați (e-mail, publicare pe site-ul propriu, unde echipa de verificare a constatat ca se găsește doar caietul de sarcini)”. Cei care au organizat achiziţia de măşti pentru elevi sunt acuzaţi că nu au respectat legea şi nu au oferit tratament egal tuturor participanților la procedură, astfel încât aceștia să beneficieze de aceleaşi șanse pentru a deveni contractanți. Tratament preferenţial și pentru Unifarm În raport, Ministerul Fondurilor Europene enumeră, printre nereguli, și cazul Unifarm. Pe 26 mai 2020, Comisia de evaluare a ofertelor a solicitat ofertanților să precizeze valorile exacte ale permeabilității respiratorii și să trimită devizul privind fundamentarea. A doua zi, Unifarm a solicitat o prelungire de termen pentru a răspunde, ministerul a fost de acord, dar nu a comunicat și firmelor concurente aflate în aceeași situație. Ulterior, oferta celor de la Unifarm a fost declarată câștigătoare ”chiar dacă ofertantul nu a indicat valorile exacte ale permeabilității respiratorii, astfel încât să poată fi aplicat algoritmul de punctare și nici nu a prezentat devizul solicitat”, reclamă cei de la Ministerul Fondurilor Europene, precizând că alți „ofertanți care nu au comunicat valorile exacte ale permeabilității au fost respinși”.

„Permebialitatea respiratorie” este unul dintre criteriile de performanță ale măștilor și se referă, într-o definiție populară, la capacitatea măștii de a permite o respirație cât mai aproape de normal.  Oferta CN Unifarm S.A ridică dubii cu privire la conformitatea cu cerințele din caietul de sarcini la momentul depunerii acesteia. La momentul încheierii procedurii, operatorul nu lămurise încă aspectele tehnice. Raportul de neconformitate nr. 3351/12.01.2021: Tribunalul Bucureşti confirmă neregulile Pentru aceste încălcări ale legislației naționale și europene în materie de achiziții publice, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare a refuzat să ramburseze integral valoarea achiziției de măști și a stabilit o penalizare de 10%. Ministerul Educaţiei a contestat raportul de neconformitate, Ministerul Fondurilor Europene şi-a menţinut criticile, iar în septembrie 2021, cele două instituții au ajuns în instanță.

La 22 decembrie 2021, Tribunalul Bucureşti a dat dreptate Ministerului Fondurilor Europene. „Autoritatea contractantă avea obligația să trateze în mod egal toți operatorii care au transmis oferte”, precizează judecătorul, în motivarea deciziei sale. Ministerul Educaţiei poate să facă recurs în 15 zile de la comunicarea deciziei tribunalului. 

Cine sunt beneficiarii achiziţiei din mai 2020

Conform unui răspuns furnizat de Ministerul Educaţiei la interpelarea deputatului PSD Radu Marcel Tuhuț, contractele de achiziţie din mai 2020 au fost câştigate de:

● S.C. Sanrotex Trading SRL, care a furnizat 1.000.000 de măşti, cu 1,42 lei/bucata, valoarea contractului cu TVA fiind de 1.689.800 de lei; 

● S.C. General Medical S.R.L. – 420.000 de măşti, cu 1,55 lei/bucata, valoarea contractului cu TVA: 774.690 de lei; 

● C.N. Unifarm S.A. – 991.900 de măşti, cu 1,8 lei/bucata, valoarea contractului cu TVA: 4.202.496 de lei;

● C.N. Unifarm S.A. – 1.961.950 de măşti, cu 1,8 lei/bucata, valoarea contractului cu TVA: 2.124.649 de lei; 

● SAPE S.A. – 5.234.150 de măşti, cu 1,77 lei/bucata, valoarea contractului cu TVA: 9.264.445 de lei;

● Duplex S.A. – 5.580.00 de lei, cu 1,45 lei/bucata, valoarea contractului cu TVA: 9.628.290 de lei.

Adriana Oprea, Mirela Neag,

Libertatea, Marți, 11 ianuarie 2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.