Pilotul român Jacopo Hosciuc a semnat cu celebra echipă din Moto GP, Avintia!

0
1411

În acest an, România va avea un reprezentat în Campionatul European de motociclism viteză! Vestea este de-a dreptul senzațională pentru că are în prim-plan un tânăr pilot, de numai 16 ani, Jacopo Hosciuc. Acesta a semnat cu celebra echipă de motociclism viteză Avintia și va concura la clasa stock 600.

Jacopo Hosciuc a semnat cu Avintia

„Contractul lui Jacopo are durata de un an, cu posibilitatea de prelungire. De obicei se merge pe contracte de doi ani dar, deocamdată am ales ideea unui an de contract, cu acel amendament al prelungirii”, ne-a declarat orădeanul Cristian Ghitea, managerul tânărului pilot.

Jacopo Hosciuc  (16 ani, împliniți pe 12 octombrie) i-a impresionat pe cei de la Avintia într-o cursă desfășurată la Valencia, când a depășit piloții reputatei echipe. Oficialii lui Avintia au remarcat imediat potențialul de care dispune tânărul român, născut la Roma, părinții lui Jacopo, fiind originari din Sighet.  

„Avintia este exact echipa de care aveam nevoie. O echipă de top mondial și care, are o structură de cel mai înalt nivel în moto GP-ul, element esențial în viitorul lui Jacopo. Rămâne să demonstrăm, în unul sau doi ani că poate ajunge în Moto 2”, a precizat tatăl lui Jacopo, Adrian Hosciuc. De aici depinde de evoluțiile lui Jacopo și de un dram de noroc. Se poate merge cu gândul chiar la un wild card pentru tânărul pilot la o grupare și mai mare din Moto GP. Să precizăm că wild cardul e necesar întrucât puștiul nu are 18 ani, dar se fac excepții în unele cazuri.

Echipa Avintia este una de top din Moto GP. Concurează în Campionatele Mondiale Moto3 și în Cupa Mondială MotoE sub numele QJmotor Avintia Esponsorama. Echipa a fost înființată în 1994 de Raúl Romero și Josep Oliva. Noua sa echipă, Avintia a concurat anul trecut în Moto GP într-o colaborare cu Ducati. În 2021 Jacopo Hosciuc a concurat în Northern Talent Cup, unde a terminat de patru ori pe podium, reușind și o victorie la Assen (Olanda, în 15 august), iar clasamentul general l-a încheiat pe 6. Northern Talent Cup este anticamera marilor talente din motociclismul european, campionat din care echipele de top își aleg piloții. Și mai important, Jacopo, deși născut în Cetatea Eternă a ales să concureze pentru România, afișându-se pe podium, de fiecare dată, cu tricolorul românesc!

Victor Mihalcea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.