Controversatul fost preşedintele Igor Dodon consideră că decizia preşedintelui Maia Sandu de a semna cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană reprezintă o acţiune de PR. Potrivit lui, toată lumea înţelege că Moldova nu are şanse să devină nici candidat, nici membru UE în viitorul apropiat.
„În momentul în care ai ajuns la guvernare, tu trebuie să judeci nu ca funcţionar de partid, dar ca om de stat. Îmi pun întrebare: cu ce ne-a ajutat depunerea acestei cereri pentru a depăşi criza în care ne aflăm acum? Pentru toţi e clar că este o acţiune de PR. N-o să devenit noi membru UE, nici candidat în următoarea perioadă, lucrul acesta este evident”, a declarat Igor Dodon.
În opinia lui, guvernarea trebuia să se abţină de la depunerea acestei cereri. Preşedintele Maia Sandu a semnat joi, 3 martie, cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Cererea, care este adresată preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, ţară care deţine preşedinţia Consiliului UE, a fost cosemnată de speakerul Parlamentului, Igor Grosu, şi premierul Natalia Gavriliţa.
Este absolut clar că, aidoma Ucrainei, Rusia a pierdut posibilitatea de a-și numi oamenii în fruntea statului. Cu Maia Sandu, jocul marionetelor a încetat și în Moldova.