Încă din prima zi a războiului, preotul stă mai mult în vamă, fiind vorbitor de limbă ucraineană. A transportat refugiați în casa părinților, rudelor și în propria locuință. Luni după-amiază a ajutat un cuplu de pensionari care, din cauza oboselii, a intrat cu mașina într-un cap de pod.
Preotul ortotox Lucian Hapenciuc din orașul Siret s-a transformat într-un adevărat înger păzitor pentru miile de refugiați din Ucraina pe care i-a ajutat în ultimele săptămâni. Locuind la mai puțin de un kilometru de frontieră, nu a putut să rămână indiferent la durerea și disperarea celor care au fugit din calea gloanțelor și s-a implicat cu tot ce a putut.
„Stau aproape de graniță, de acasă văd tot ce se întâmplă în zona de frontieră și am ajutat. Știu engleză, știu și ucraineană și am contribuit cu ce am putut. Am priteni mulți în Ucraina, cumătrii mei care mi-au botezat copii sunt ucraineni și așa am început să-i ajut. Ei au dat numărul meu la alți prieteni și tot așa. Am mai multe utilaje, pe care le folosesc la muncile agricole, iar în ultimele zile am tot cărat cu duba ajutoare, oameni, ce a fost nevoie. Am văzut multe inimi frânte și de multe ori mi-am oprit cu greu lacrimile. Îmi amintesc cum într-o noapte duceam o mămică cu doi copii, la un cumătru în Călinești Enache. Pe la jumătatea drumului, femeia a făcut un atac de panică, s-a speriat foarte tare și a început să plângă, să țipe, unde o duc. Chiar dacă am încercat să o liniștesc, în ucraineană, știa că sunt preot, aveam ecuson, nu am reușit și m-am întors cu ea în graniță și am dus-o la tabăra de refugiați. Nu am judecat-o, e de înțeles, la ce catastrofă au văzut cu ochii lor, în partea cealaltă”, a povestit preotul Lucian Hapenciuc.
Luni după-amiază, părintele din Siret a întins o mână de ajutor unui cuplu de pensionari din Ucraina, care din cauza obeselii au intrat cu mașina într-un cap de pod și erau disperați cu nu mai pot ajunge în Germania, unde îi așteaptă niște rude. „Am ajutat doi pensionari de 70 de ani. Au avut accident, pe fondul oboselii, în Gura Humorului. Mi-ai povestit plângând că doar mașina le-a mai rămas, după o muncă de o viață, și la asta mai au rate de achitat. Ne-am mobilizat rapid. Un vecin ne-a dat o platformă, un prieten de-al meu a fost șofer, iar un alt prieten a plecat în Ucraina și a făcut Cartea Verde pentru mașina oamenilor, căci nu o aveau bunicuții și din cauza acestui fapt politia le-a ridicat numerele și certificatul. Eu mă voi ocupa să le scot. Am întrebat pe toată lumea, cine poate și își permite să ne dea o mână de ajutor cu piesele, noi nu vom vopsi elementele ci le vom îndrepta cele care se pot îndrepta și atât, dar s-ar putea să avem nevoie de anumite piese pentru partea mecanică pentru o funcționare decentă a motorului, ca să poată ajunge dumnealor în Germania. Momentan pensionarii sunt la părinții mei unde i-am cazat până terminăm reparația”, a completat preotul Lucian Hapenciuc.
Credința și dragostea de oameni l-au făcut să renunțe fără a clipi la confortul zilnic, la viața liniștită și să se dedice cu totul oamenilor care au acum atâta nevoie de ajutor. „Nu am crezut că în aceste vremuri moderne, vom ajunge să se confruntăm cu așa ceva. Am doi copii, în vâstă de trei și șase ani și m-au întrebat ce-i războiul. Mi-am stăpânit cu greu lacrimile că trebuie să le explic așa ceva copiilor mei. Sperăm să se încheie cât mai curând că e o catastrofă ce se îmtâmplă. Nu-mi pot imagina prin ce trec acești oameni. Eu am casă în Siret, ridicată la roșu de bunicii mei, pământul l-am primit de la părinți, eu am muncit în străinătate și am investit în utilaje pentru agricultură, deci trei generații au muncit aici. Nu pot face un exercițiu de imaginație, ce aș simți dacă ar trebui să las totul și să plec, e prea dur”, a încheiat preotul Lucian Hapenciuc. (Cristina RUŞTI)
