A părăsit BNR și salariul impresionant de acolo ca să reintre în politică. Iată că Viorica Dăncilă, fost premier și lider al PSD, a fost aleasă marți seară, 12 aprilie, președinte al unei noi formațiuni politice, cu 247 de voturi pentru, două nule și două împotrivă. Dăncilă a fost unicul candidat pentru funcția de șef al Partidului Naţiune Oameni Împreună (NOI). Ea este al treilea pesedist care-și face partid, după Ponta și Dragnea-Ștefănescu.
„Nu am ales să vin în politică pentru a crea sau a întreţine divergenţe cu cineva sau pentru a ataca alte formaţiuni politice. (…) Am revenit în politică pentru a crea consens, o politică în care interesul personal şi cel de partid să fie înlocuit cu interesul naţional. (…) Pentru mine, toate realizările din perioada în care am fost premierul României au reprezentat îndeplinirea unei datorii de onoare pentru poporul român. Admit că nu a fost totul perfect, însă au fost foarte multe lucruri bune pentru România şi pentru români. Îmi exprim în continuare credinţa că fiecare trebuie să fie judecat în funcţie de moştenirea reală pe care a lăsat-o la final de mandat, nu în funcţie de percepţiile induse şi întreţinute artificial de anumite medii viciate de interese obscure. Am convingerea că revenirea mea în politică îmi va atrage multe critici, însă, ca un om care iubeşte ţara, ca un bun român, nu pot sta departe când văd că lucrurile nu merg bine. Vă asigur că nu voi ceda, nu voi face niciun pas înapoi, indiferent de atacurile sau dezinformările care vor urma. Sunt o persoană puternică, perseverentă şi vă asigur că decizia de a mă înscrie în Partidul Naţiune Oameni Împreună am luat-o în clipa în care am fost convinsă că sunt mai hotărâtă ca oricând să revin pe scena politică şi să lupt pentru binele ţării mele”, a afirmat Dăncilă.
Ea a criticat modul în care este gestionată în prezent economia ţării.
„Ce avem acum? Economia României se află într-un stadiu periculos, majoritatea sectoarelor economice au mari probleme, datoria externă a ajuns de la 35% din PIB, în timpul mandatului meu, la 50,6% în 2022. Ne confruntăm cu lipsa de transparenţă în ceea ce priveşte modul în care s-au cheltuit banii împrumutaţi în numele poporului român. Inflaţia este foarte mare, rata şomajului a ajuns de la 3% în timpul mandatului meu la 10%. Foarte multe firme nu supravieţuiesc condiţiilor extrem de dure şi ajung în faliment. Comunităţile locale au din ce în ce mai puţine fonduri pentru investiţii, pentru funcţionarea de zi cu zi. Avem cele mai mari preţuri la energie din Europa. (…) Ne confruntăm cu foamete, frig, sărăcie, suportabilitatea populaţiei a ajuns la un nivel de vârf, iar din partea Guvernului primim doar scuze şi acuze”, a susţinut, printre altele, Dăncilă.
În cadrul aceluiaşi congres, Francesco Şerban a fost ales preşedinte executiv al partidului NOI, iar Cornelia Boloş – secretar general.
Viorica Dăncilă anunțase, pe 29 martie, că a luat decizia să plece din PSD, după 26 de ani, pentru că nu se mai regăsește în deciziile luate de partidul condus acum de Marcel Ciolacu. Ea a precizat și că a renunțat la funcția de consultant deținută la BNR.