Garry Kasparov la București

0
324

Garry Kasparov: „Sunt un critic și un opozant al lui Putin aproape de la venirea lui la putere”. Ministrul de Externe Bogdan Aurescu l-a primit astăzi pe Garry Kasparov, președintele Human Rights Foundation, fost campion mondial la șah și activist în domeniul drepturilor omului. Kasparov este unul dintre cei mai cunoscuți critici ai președintelui rus Vladimir Putin.

Garry Kasparov și Bogdan Aurescu, la București, 5 mai 2022. Cei doi au discutat despre situația din regiune, în contextul agresiunii militare și invaziei ilegale, neprovocate și nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei și al necesității contracarării efectelor profund negative ale acesteia în plan securitar, economic și umanitar, potrivit unui comunicat al MAE.

Întrebat dacă se teme pentru viaţa lui ca urmare a criticilor la adresa lui Vladimir Putin, Kasparov a răspuns: „Ar ajuta să mă tem? Viaţa mea a luat-o pe un drum cu mult timp în urmă. Eu sunt un critic şi un opozant al lui Putin aproape de la venirea lui la putere. Primul meu articol pe care l-am scris despre pericolul pe care îl reprezintă Putin, datează din ianuarie 2001. În 2005 m-am retras din activitatea de jucător profesionist de şah pentru a contesta dictatura lui Putin care se contura la momentul respectiv. Aşa că mi-am ales calea acum mult timp. Azi, da, pericolul există, dar avem o şansă ca regimul lui Putin să se încheie curând. Sper ca în viitor să am şansa să-mi ajut ţara să revină în rândul familiei ţărilor civilizate”.

În opinia fostului campion mondial, războiul din Ucraina nu poate fi câştigat niciodată.

„Câţi cetăţeni ai Rusiei îl susţin pe Putin? Vestea rea este că eu nu ştiu. Vestea bună este că nici Putin nu ştie. Nimeni nu are această informaţie. Un sondaj se face apelând un număr de persoane… În Rusia dacă suni şi întrebi despre război şi despre Putin pariez că 9 din 10 persoane închid telefonul. Oamenii nu vor să se implice pentru că pot ajunge la închisoare. Numai să spui cuvântul război în Rusia şi poţi ajunge în închisoare astăzi. Regimul dictatorial nu are nicio posibilitate de a afla nemulţumirile poporului. Iar eu cred că în curând vom auzi veşti din Rusia, pentru că oamenii de acolo încă aşteaptă o mare victorie în Ucraina. Putin a spus că pe 9 mai se va încheia şi că va face un anunţ important.

Poate că vor spune atunci că au cucerit Mariupolul, deşi au mai anunţat asta de câteva ori şi nu se întâmplase, sau că deţin controlul în câteva sate ucrainene şi vor susţine că au câştigat războiul. Dar nu va trece mult până când ruşii vor realiza că războiul nu se termină niciodată. Şi că acesta nu este un război care poate fi câştigat. Iar sancţiunile vor face viaţa oamenilor din Rusia din ce în ce mai grea. Deci avem un război, avem sancţiuni şi nu va trece mult până când opinia publică va răbufni. Este ca un mic vulcan acum, vedem ceva fum, dar nu ştim exact când va erupe. Este inevitabil, dar nu putem spune dacă va mai dura 10 ani sau 10 zile”, a mai spus Kasparov.

A 72-a zi de război. Oamenii trebuie salvați din „iadul” de la Azovstal, spune ONU.

Este a 72-a zi de război în Ucraina. Va avea loc o nouă încercare de a evacua civilii din oțelăria Azovstal, ultimul bastion de rezistență ucraineană din Mariupol, unde situația este disperată, scrie Digi24.

Un convoi umanitar de autobuze ale ONU și Crucii Roșii se îndreaptă către uzina asediată. Este așteptat să ajungă în oraș în această dimineață. Se crede că, pe lângă luptători, la Azovstal mai sunt aproximativ 200 de civili, inclusiv cel puțin 20 de copii.

Acum două zile s-a reușit scoaterea de acolo a 156 de femei și copii, care trăiau în subteran de mai bine de două luni. Rusia anunțase trei reprize de încetare a focului pe parcursul a trei zile pentru a permite evacuările.

Ieri, în prima zi, nu a respectat armistițiul promis, a spus adjunctul comandantului regimentului Azov, care apără uriașul complex siderurgic. O filmare din dronă aparent făcută ieri arată că bombardamentele grele au continuat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.