Guvernul Ciucă dă o nouă lovitură libertății de exprimare prin legea defăimării, care a fost promulgată vineri de preşedintele Klaus Iohannis, și care prevede că românii care incită la ură pe criterii politice şi rasiale riscă să fie pedepsiţi cu închisoarea. Adoptarea acestui act normativ reprezintă încă un pas spre instaurarea cenzurii.
Propunerea legislativă inițiată de Guvern prevede că „incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri, 3 mai promulgarea Legii pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Proiectul a fost atacat la CCR
Pe 28 aprilie, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate, obiecţiile de neconstituţionalitate ale Avocatului Poporului pe proiectul de lege privind sancţionarea incităţii publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare, după ce a fost adăugat şi criteriul „opinie ori apartenenţă politică” între categoriile vizate.