A început o nouă guvernare

0
454

Generalul în rezervă Nicoale Ciucă începe o nouă misiune, în fruntea unui nou Guvern, instalat la Palatul Victoria, după validarea lui de către președintele Klaus Iohannis.

Guvernul Nicolae Ciucă a depus jurământul la Palatul Cotroceni.

Odată cu formarea „Coaliției Naționale pentru România”, PNL a cedat jumătate dintre portofolii Partidului Social Democrat. „A fost nevoie să se treacă peste orgolii mari și mici, ca să se ajungă la votul de învestire de astăzi”, precizează președintele Klaus Iohannis.

Noua coaliție – care are în spate trei sferturi dintre parlamentari – s-a angajat să modifice Constituția și să reformeze țara. Pentru început, trebuie să aloce rapid bani, printr-o rectificare bugetară, pentru a plăti pensiile și salariile.

Învestirea Guvernului Ciucă cu 318 voturi „pentru” vine după 80 de zile de criză politică.

Cu o majoritate confortabilă, liberalii și social democrații și-au instalat Guvernul la Palatul Victoria. Cei 20 de miniștri au depus jurământul de învestire la Palatul Cotroceni, după ce au fost votați de Parlament. Înainte de acest moment, președinții celor trei formațiuni care susțin guvernarea au parafat înțelegerea în spatele ușilor închise, fără presă, după care au spus pe rând că NU le este rușine cu nouă alianță. „A fost nevoie să se treacă peste mai multe orgolii, și mai mari și mai mici, pentru a ajunge la votul de încredere de azi”, a explicat șeful statului asocierea dintre PNL și PSD.

Nicolae Ciucă, premierul desemnat: ​„Ne aflăm astăzi într-un moment mult așteptat de toți românii, în care putem să oferim stabilitate și predictibilitate. Am trecut peste lucrurile care ne separă și am găsit lucrurile care ne unesc”.

Marcel Ciolacu, președinte PSD: „PSD trebuia să facă o alegere în acest moment. Iar alegerea era următoarea: vom continua să criticăm o guvernare ineficientă? Sau ne vom folosi priceperea și experiența pentru a opri chiar acum prăbușirea. Nu voi minți niciodată că am învins pandemia. Nu putem face asta și în niciun caz singuri”.

Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL: „Timp de doi ani, partenerul nostru trăgea frâna de mână. Astăzi, soluția pragmatică e guvernarea cu PSD”.

George Simion, co-președinte AUR: „Unde s-a ascuns Florin Cîțu? Nu-l văd? Îi este frică, este jenat, poate intră în depresie. Unde e micuțul, unde s-a ascuns Florin Cîțu? Probabil este cu domnul Klaus Iohannis”.

Varujan Pambuccian, liderul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale: „Slavă Domnului că s-a încheiat! Niciodată în 25 de ani nu am trecut printr-un an ca cel care, slavă Domnului s-a încheiat!”

Guvernul Nicolae Ciucă:

Ministerul Finanțelor – Adrian Câciu (PSD)

Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu (PSD)

Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila (UDMR)

Ministerul Fondurilor Europene – Dan Vîlceanu (PNL)

Ministerul Economiei –  Marius Humelnicu (PSD)

Ministerul Energiei – Virgil Popescu (PNL)

Ministerul de Interne – Lucian Bode (PNL)

Ministerul Justiției – Cătălin Predoiu (PNL)

Ministerul Muncii – Marius Budăi (PSD)

Ministerul Sănătății – Alexandru Rafila (PSD)

Ministerul Agriculturii – Adrian Chesnoiu (PSD)

Ministerul Educației – Sorin Cîmpeanu (PNL)

Ministerul Apărării – Vasile Dîncu (PSD)

Ministerul de Externe – Bogdan Aurescu (apolitic, susținut de PNL)

Ministerul Mediului – Tanczos Barna (UDMR)

Ministerul IMM-urilor, Antreprenoriatului și Turismului – Daniel Cadariu (PNL, deputat de Suceava, susținut de Gheorghe Flutur)

Ministerul Culturii – Lucian Romașcanu (PSD)

Ministerul Digitalizării – Florin Roman (PNL)

Ministerul Tineretului și Familiei – Gabriela Firea (PSD)

Ministerul Sportului – Eduard Novak (UDMR).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.