Politicianul rus de extrema-dreaptă Vladimir Jirinovski a murit la vârsta de 75 de ani după o boală gravă şi prelungită, a declarat miercuri Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, citat de Reuters. A murit în urma infecției de Covid-19, deși își făcuse de mai multe ori vaccinul, probabil cel rusesc…
Vladimir Jirinovski, liderul istoric al Partidului Liberal Democrat din Rusia, ultranaţionalist, a murit miercuri după „o boala lungă şi dureroasă”, a precizat Volodin pe contul său Telegram, potrivit Agerpres.
„Pentru noi toţi este o pierdere ireparabilă. Fie ca amintirea sa luminoasă să rămână pentru totdeauna în inimile noastre”, a spus şeful Dumei de Stat.
Jirinovski era cunoscut pentru tiradele sale antioccidentale şi ieşirile provocatoare care l-au ţinut în atenţia publicului timp de peste trei decenii.
Jirinovski, a prezis în decembrie evoluția tensiunilor cu Ucraina și a anunțat când va porni războiul: 22 februarie, ora 4 dimineața.
Predicția sa a fost destul de precisă. Președintele rus Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei joi, pe 24 februarie, la 5 dimineața, ora Moscovei.
El fusese internat la începutul lunii februarie cu coronavirus şi starea sa a fost descrisă ca fiind gravă, cu pneumonie dublă care i-a compromis până la 75% din plămâni.
Controversatul politician, renumit pentru scandalurile în care a fost implicat, ca în cazul în care a luat la bătaie o femeie şi un preot în parlament, afirmase că se vaccinase de opt ori împotriva COVID-19, notează EFE.
În timpul convalescenţei sale, mass-media a raportat de două ori moartea sa presupusă, lucru negat de autorităţile ruse, inclusiv de Volodin.
„Personalitatea sa este atât de mare, încât este dificil de imaginat evoluţia sistemului politic din Rusia modernă fără el”, a scris Volodin în aceeaşi postare pe Telegram despre acest veteran al politicii ruse, care fusese mereu atent să nu se opună preşedintelui Vladimir Putin, potrivit AFP.