Accident mortal în Bihor, între localitățile Sălard și Cauaceu

0
158

Duminică, 1 ianuarie a.c., la ora 17.24, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că pe D.N.19 E, între localitățile bihorene Sălard și Cauaceu, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme.

Pompierii au intervinit pentru salvarea victimelor. Au fost mobilizate echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 2 și Gărzii Sălard cu autospeciale cu modul de descarcerare, autospeciala de descarcerare grea a Detașamentului 1, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Bihor, cu ambulanța tip C1 și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Echipajele medicale aflate la fața locului au efectuat manevre pentru resuscitarea a trei persoane, iar unei alte persoane i se acordă îngrijiri medicale. Din nefericire, în pofida eforturilor depuse de forțele de intervenție, două victime (o femeie și un bărbat) nu au mai putut fi salvate, medicii declarând decesul acestora. Alte două persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.

Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.