Actrița Viorica Vodă: „Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărțuirea sexuală din sistem”

0
193

Filmul „Filantropica”, care a împlinit anul acesta 20 de ani de la lansare, a fost omagiat pe scena premiilor Gopo. Pe scena Sălii Mari a a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, unde a avut loc evenimentul, marți, 3 mai, a urcat o parte din echipa lungmetrajului: Mihnea Mihăilescu, Svetlana Mihăilescu, Gabriela Albu, Horea Murgu, Vivi Drăgan Vasile, Viorica Vodă, Mara Nicolescu, Marius Florea Vizante, Florin Zamfirescu, Mircea Diaconu şi Nae Caranfil. Viorica Vodă, care în filmul „Filantropica” a jucat-o pe Diana Dobrovicescu, tânara care se îndrăgostește personajul principal Ovidiu Gorea, interpretat de Mircea Diaconu a vorbit despre consecințele expunerile, și despre abuzurile suferite. Actrița a vorbit cu lacrimi în ochi despre hărțuirea sexuală la care a fost supusă în industria cinematografică și în lumea teatrului din România.

Viorica Vodă

Nu eram pregătită pentru tot ce a însemnat expunere și consecințele expunerii. Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărțuirea sexuală din sistem, nu din afara lui. Sunt foarte mulți directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul, atât de credibilă am fost”, a declarat Viorica Vodă, citată de culturaladuba.ro.

Mircea Diaconu și Viorica Vodă, în Filantropica

Să nu credeți că vreau acum să mă reinventez inițiind campania #meetoo from Moldova, pentru că vin din Basarabia. Nu. Nu despre asta e vorba. Spun asta pentru că simt acum, la 45 de ani, fiind mamă a doi copii și mai ales a unei fete care este aici în sală și are exact vârsta acestui film, 20 de ani, la fel de frumoasă, sensibilă, talentată, studentă la Arhitectură, ca pe viitor, când va fi la început și își va construi o carieră, să aibă curaj, să nu-i fie rușine. Atunci când va fi într-o lume a bărbaților sau a femeilor care, din educație sau lipsa de educație, nu îndrăznesc să spună. Noi nu am avut. Toată generația noastră am crescut cu rușine, cu pudoare”, a continuat actrița vizibil emoționată.

Viorica Vodă și Mircea Diaconu. Actrița avea 25 de ani când a jucat rolul Dianei Dobrovicescu, o tânără blondă de care se îndrăgostește personajul principal, Ovidiu Gorea (Mircea Diaconu) în filmul „Filantropica”

Abia 30 de minute mai târziu, altcineva a adus în discuție mărturisirea Vioricăi Vodă. Este vorba de actrița Katia Pascariu, în timpul discursului de acceptare al premiului pentru cea mai bună actriță în rol principal

„Cred că au fost niște lucruri memorabile în seara asta, nu ce zic eu, și cred că s-a trecut cam repede peste ceea ce a zis doamna Viorica Vodă.

Și aș vrea să ne gândim la lucrurile pe care le-a zis, aș vrea să mulțumesc că le-a zis, îmi pare rău că a durat 20 de ani să spună ce a spus. Și îmi pare foarte rău pentru reacțiile pe care le-am văzut, pe care le vedem în fiecare zi, dar în seara asta le-am văzut pe scenă, de la colegii din jurul ei și a fost oribil. Dar foarte multe dintre noi le vedem în fiecare zi.

Și îi mulțumesc încă o dată. Și felicitări!”

Regizorul Nae Caranfil a încheiat momentul prezenței echipei „Filantropica” vorbind strict despre film, fără niciun fel de comentariu după mărturisirea actriței Viorica Vodă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.