Foarte interesante luările de poziție cu privire la teza de doctorat a domnului Nicolae Ciucă – un fel de despărțire a apelor care arată, de fapt, ce hram poartă fiecare.
De la marile televiziuni care pur și simplu au îngropat subiectul – deși în orice țară democratică din Vest acesta ar fi deschis toate buletinele de știri, la diverși avocați de pripas ieșiți de bunăvoie să-i apere onoarea premierului, pe principiul „da’ de ce vorbim tocmai acum de o treabă petrecută în 2003, când țărișoara noastră e în pericol de război, neicușorule?”.
„Acum nu e momentul” era titlul unei cărți de caricaturi făcute de Mihai Stănescu și interzise de regimul dictatorial comunist. Nu era niciodată momentul să critici ce mergea prost și foarte prost în comunism – așa cum nici azi nu e niciodată momentul să dezvălui că un personaj care se bucură de simpatie nu e chiar ceea ce pare. Dar atunci când e momentul?
Aș vrea să punctez câteva lucruri în mod cât se poate de public, din poziția de director editorial al PressOne.
Unu: nu ne-am propus să dăm jos premierul. Asta ține de instituțiile abilitate, de jocurile politice și de onoarea domniei sale. Noi ne facem doar munca de jurnaliști. Aceiași oameni care au fost intransigenți cu privire la plagiatul altor politicieni de rang înalt din cealaltă tabără politică au acum ocazia să-și demonstreze (sau nu) consecvența. În special președintele statului, cel cu proiectul România Educată – o Românie care nu se poate baza pe lucrări de doctorat care preiau ca atare, fără să citeze, zeci și zeci de paragrafe din lucrările altora.
Doi: Emilia Șercan nu este singură. Ea are tot sprijinul unei redacții, redacția PressOne, iar asta nu de ieri de azi, ci de peste șase ani, vreme de 124 de articole în care a demonstrat în paginile PressOne plagiate ale unora dintre cei mai puternici oameni din statul român. Șase ani în care a fost nevoită să se judece cu mulți dintre acești indivizi, să suporte amenințări cu moartea și, în general, să scrie și să publice lucruri care erau imposibil de publicat în alte părți, cu orice risc.
O redacție minusculă dacă o comparăm cu redacțiile marilor televiziuni de la noi, dar care e obișnuită să lovească mult deasupra anvergurii sale, iar asta datorită vouă, celor care ne citiți și care trimiteți mai departe spre prietenii voștri investigațiile Emiliei Șercan și ale restului echipei. O redacție care nu se bazează niciodată pe fonduri de la guvern sau de la partidele politice, așa cum ați aflat deja că o fac, la foc continuu, cei care au pus batista pe țambal zilele acestea.
Trei: de ce tocmai acum? A explicat chiar Emilia în articolul ei: a cerut acces la această teză încă din septembrie 2020, a doua oară în mai 2021, a treia oară în octombrie 2021, deci cu mult timp înainte ca domnul Ciucă să fie premier. Și l-a primit abia pe 17 decembrie 2021. Accesul la o parte din lucrările din care s-au luat paragrafe întregi, fără citare, l-a primit abia săptămâna trecută.
Dacă-și imaginează cineva că astfel de dezvăluiri sunt ținute „pentru vremea potrivită”, acest cineva pur și simplu nu înțelege cum funcționează jurnalismul independent. Dai știrea imediat după ce ai verificat-o cu mare atenție, imediat cum ești sigur pe ea. Să aștepți, în meseria noastră, înseamnă să le lași altor colegi această onoare. Nu face nimeni asta.
Patru: instituțiile de forță ale statului sunt pline, efectiv pline de doctori în tot felul de științe militare, de securitate, de științe juridice – culmea, majoritatea dintre lucrările lor fiind greu de găsit, cu autori celebri care se sfiesc să le facă publice sau se zbat nu cumva să fie văzute. Iar fotocopierea unora dintre ele este, ați ghicit, interzisă.
Timp de ani de zile, Emilia Șercan a demonstrat că foarte multe dintre aceste doctorate sunt de fapt niște însăilări plagiate într-o limbă de lemn scrisă și preluată de repetate ori între aceleași personaje. Dacă autorii lor ar fi niște valori, nu s-ar fi coborât la acest nivel. Dacă autorii lor reprezintă instituțiile de forță ale statului dar n-au avut nicio problemă să plagieze, cât de bine se vor comporta ei atunci când România are realmente nevoie de siguranță?
Cinci: dar ce ne interesează pe noi amănuntele astea, domnule? Sunt chestii vechi, cât să mai dezgropăm morții?
Că veni vorba de morți: cum se poate explica suta de mii de morți în exces din ultimii doi ani, în condițiile în care cel puțin jumătate din această perioadă exista soluția de a evita decesul a zeci de mii dintre ei, iar campania medicală a fost condusă de aceleași structuri de forță ale statului de care vorbeam mai sus?
Cum pot dormi liniștiți în vilele lor domnul președinte, șefii acestor instituții și tot șirul de ofițeri responsabili de o campanie eșuată care a dus la moartea evitabilă a unui număr aproape la fel de mare ca acela al soldaților români căzuți în Al Doilea Război Mondial? Ce așteptări putem avea de la domniile lor în cazul unui război fierbinte, așa cum se anunță a fi cel de la câteva sute de kilometri la est de România?
Șase: Impostura la toate nivelurile nu rămâne doar la nivelul unor lucrări de doctorat plagiate. În multe cazuri ea continuă în dezvoltarea unui sistem aproape feudal, de serviciu contra serviciu (dacă tot vorbim de servicii) care are cu siguranță – și demonstrabil, cum a fost cazul crizei medicale – efecte devastatoare asupra eficienței instituțiilor care se bazează pe acești oameni.
Cea mai mare amenințare la adresa siguranței României nu vine deocamdată din afară, ci din interior. Aceiași oameni care n-au fost în stare să doteze armata cu tehnică demnă de secolul XXI, care au blocat ani la rând construirea de corvete, achiziționarea de sisteme antiaeriene, modernizarea armamentului și uniformelor soldaților români sau reformarea modului în care se face instrucția în Armată și Poliție, cu consecințele pe care le știm deja, ei bine, aceiași oameni arată azi cu degetul jurnaliștii, că ei sunt de fapt dușmanul poporului, că nu-i lasă să lucreze la propășirea neamului, tovarăși!
O cabală de politicieni, înalți funcționari ai statului român, generali și ofițeri mai mult sau mai puțin acoperiți domnește de foarte mult timp peste un sistem complet nereformat, care riscă să ne îngroape pe toți în caz de catastrofă. De fapt, nu riscă, ci a făcut-o deja, România fiind printre cele mai lovite țări din lume în ultimii doi ani de criză medicală (locul 11 din lume la numărul de morți raportat la milionul de locuitori).
Suntem în ceasul al treisprezecelea, în care dacă nu înțelegem că nu mai putem continua așa, vom vedea cum democrația și stabilitatea care au atras după ele bunăstarea ultimului deceniu (împărțită inegal, dar asta e altă discuție) se vor duce rapid de râpă. Iar primii care trebuie să înțeleagă asta sunt chiar cei care conduc România.
Să-și asume toți acești sus-puși că, dacă au plagiat sau au făcut alte măgării în trecut, acestea se vor afla mai devreme sau mai târziu. Că fiecare om din structurile de forță ale statului care crede că e apărat de sistem sau că nu e chiar așa rău ce a făcut în trecut duce, de fapt, la blocarea instituțiilor care se bazează pe el. Că e mai bine să anunțe public acum, de exemplu, că lucrarea sa de doctorat nu corespunde normelor academice, dar să-și asume și toate consecințele legale de pe urma asta.
Șapte: cum o puteți sprijini pe Emilia Șercan, dar și pe ceilalți jurnaliști care investighează în mod independent în România? Simplu și direct: în primul rând, să dați mai departe investigațiile ei. În fața blocajului televiziunilor cumpărate cu milioane de euro, e singura soluție prin care informația poate ajunge la oameni.
Dar dacă vă permiteți, puteți și dona cu regularitate către instituțiile de presă care oferă o oază acestor jurnaliști curajoși, dintre care amintesc PressOne, Recorder.ro, RiseProject.ro, Dela0.ro și alții. Banii nu ajung în buzunarele vreunui magnat de presă, ci pur și simplu permit acestor oameni să continue să-și facă meseria fără să se teamă pentru ziua de mâine.
Da, chiar și atunci când nu vă convin rezultatele investigațiilor lor, pentru că de-aia fac presă independentă, ca să supere pe toată lumea! De ajuns că au de luptat cu amenințări, cu denigrări, cu cenzura, cu niște oameni infinit mai puternici decât ei. Măcar să nu lupte singuri. Măcar să știe că cititorii le sunt alături nu doar cu vorba, ci și cu fapta.
PressOne a luat ființă acum mai bine de șase ani cu o misiune: să redea încrederea românilor în ei înșiși. Dar, ca să ne recăpătăm încrederea, trebuie să facem și curățenie, multă curățenie.
Speram că aceia care ne-au promis curățenie și reformă se vor ține de cuvânt. Vedem că nu o fac. Nu-i nimic. Noi vom continua să dezvăluim ce nu e corect, să arătăm ce nu merge bine în România, dar și ce soluții sunt pentru ca țara asta să nu mai fie trasă niciodată înapoi în hăul dictaturii și al mafiei. Poate, la un moment dat, o vor face și cei plătiți de noi să apere democrația.
Depinde însă și de voi, cititorii noștri, dacă vă veți alătura acestui efort. De unii singuri e imposibil. Cu voi, însă, vom reuși cu siguranță. Acum chiar e momentul.
Adrian Mihălțianu
