Aproximativ 20 de milioane de tone din recolta de cereale de anul trecut a Ucrainei vor fi exportate

0
172

„Astăzi, statul nostru şi întreaga lume civilizată au ajuns la un acord important – avem un acord care ne permite să deblocăm porturile ucrainene şi să restabilim exporturile agricole ucrainene. Încă din prima zi a invaziei la scară largă, Rusia a făcut totul nu doar pentru a închide accesul Ucrainei la mare, ci şi pentru a distruge însuşi potenţialul exporturilor noastre – infrastructura portuară, căile ferate, depozitele şi silozurile noastre. Noi nu am permis.Şi acum nu putem doar să restabilim funcţionarea porturilor noastre de la Marea Neagră, ci şi să le păstrăm protejate. Acest lucru a fost rezolvat cu armata noastră şi cu informaţiile noastre. Armata m-a asigurat de controlul sută la sută asupra căilor către porturile noastre”, a declarat Zelenski, citat de news.ro.

”Mulţi lideri au fost implicaţi în a ajuta la restabilirea exporturilor noastre pe mare. Şi îi sunt recunoscător secretarului general al ONU António Guterres şi preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan pentru eforturile lor”, a mai spus liderul de la Kiev, prezentând textul acordului semnat vineri, la Istanbul, document care a fost făcut public.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, milioane de tone de cereale au fost reţinute în porturile ucrainene de blocadele ruseşti în Marea Neagră. Ca urmare, preţurile cerealelor au crescut la nivel mondial şi au fost lipsuri în anumite părţi ale Africii şi Orientului Mijlociu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.