Băncile din România reacţionează, după ce Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că a amendat 11 bănci

0
101

Băncile din România reacţionează, după ce, miercuri, Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că a amendat 11 bănci, cu suma totală de 550.000 de lei, pentru nereguli precum practici comerciale înşelătoare la modul de calcul al ratelor la credite, în aşa fel încât clienţii plăteau preponderent dobândă. „Băncile din România respectă legislaţia naţională privind modalitatea de calcul a ratelor”, conform legii, transmit, joi, reprezentanţii comunităţii bancare, care precizează că este vorba despre „o formulă de calcul practicată la nivel mondial, astfel că ANPC contestă o metodă legală de calcul al rambursării creditului folosită în întreaga lume”.

Reprezentanţii celor două organizaţii care reprezintă băncile arată, în documentul citat, că din anul 2010, de când a fost modificată legislaţia cu privire la creditele acordate consumatorilor, „a fost reglementat în mod expres faptul că rambursarea creditelor se poate face fie prin rate egale (anuităţi), fie prin rate descrescătoare, iar consumatorul are dreptul să aleagă modalitatea de rambursare”.

Aceştia arată că „plata unei dobânzi mai mari la începutul perioadei de creditare reflectă un principiu economic şi juridic consacrat, şi anume acela că dobânda se calculează la valoarea soldului creditului, acesta fiind, în mod evident, mai mare la începutul perioadei”, precizând că rambursarea creditului pe principiul ratelor lunare egale „este în acord cu interesele şi preferinţele consumatorilor de a se încadra într-o perioadă de creditare rezonabilă şi de a accesa creditul de care are nevoie, întrucât asigură şi o corelare a veniturilor lunare previzibile ale consumatorilor, care sunt în general constante, cu ratele de rambursat egale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.