Bihoreanul George Puşcaş va continua în Serie B și în sezonul 2022/2023

0
238

Ultima dată la Pisa, unde a fost împrumutat de Reading, atacantul va evolua pentru Genoa. „George Pușcaș este noul atacant al clubului Genoa CFC! Cea mai veche grupare fotbalistică din Italia și-a asigurat serviciile atacantului român, printr-un transfer temporar de un sezon și drept de cumpărare pentru alte trei sezoane. Mult succes, George!”, a postat agentul FIFA orădean Cătălin Sărmășan pe pagina de facebook. Internaționalul român a fost prezentat oficial joi.

La Genoa, George Pușcaș va fi coechipier cu fundaşul Radu Drăguşin, anunţă presa sportivă din Peninsulă.

În România, Pușcaș a evoluat la CF Liberty și FC Bihor, apoi a făcut pasul la Inter Milano, iar în Italia a mai evoluat la Bari, Benevento, Novara, Palermo şi Pisa.
Momentan pe locul 6, Genoa a acumulat 4 puncte din primele două etape în Serie B și are ca obictiv promovarea în Serie A.

Pușcaș are 103 meciuri și 34 de goluri în Serie B, 8 dintre acestea fiind realizate în 2022 pentru Pisa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.