Muncitorii care lucrau în incinta Aeroportului Oradea au găsit un proiectil exploziv neexplodat

0
172

Un nou proiectil exploziv funcțional a fost găsit joi, 25 august, în incinta Aeroportului Oradea. În luna mai a acestui an, muncitorii care lucrau la terminalul Cargo al Aeroportului, au mai găsit două proiectile rămase din Al Doilea Război Mondial. 

Specialiștii pirotehniști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au fost solicitați să intervină din nou, în zona terminalului cargo din incinta Aeroportului Oradea, pentru asanarea unei muniții rămase neexplodate din timpul celei de-a doua conflagrații mondiale.

Ajunși la locul indicat de apelant, pompierii militari pirotehniști au identificat un proiectil exploziv funcțional, de calibru 120 de milimetri, care fusese descoperit de unul dintre muncitorii care efectuau lucrări de nivelare a terenului din zona respectivă.

Muniția a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distrusă ulterior, prin explozie controlată.

În luna mai a acestui an, muncitorii care lucrau la terminalul Cargo al Aeroportului, au mai găsit două proiectile rămase din Al Doilea Război Mondial. Au fost asanate de ISU Bihor.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite,  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al județului Bihor reaminteşte cetăţenilor faptul că, în cazul descoperirii elementelor de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând  descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.

Se interzice ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe, comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, introducerea muniţiilor în foc, topirea elementelor metalice de muniţii, tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură, folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte, demontarea focoaselor sau a altor elemente componente și folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente din componenţa acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.