BNS şi Federaţia Ambulanţa anunţă proteste pe termen nelimitat

0
149

Blocul Naţional Sindical (BNS) şi Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România (FNSAR), care reprezintă toate Serviciile Publice de Ambulanţă, organizează marţi un miting în Capitală, la care sunt aşteptaţi peste 1.000 de participanţi.

Salariații din serviciile de Ambulanță din toată țara vor participa la un protest, în cadrul căruia mașinile operative vor purta mesajul „Protest național”.

Potrivit unui comunicat al BNS, de la ora 10:00 la 12:00 în Piaţa Revoluţiei va avea loc pichetarea Ministerului Afacerilor Interne/sediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, de la 12:00 la 12:30 va avea loc marşul sindical, din locaţia Piaţa Revoluţiei în Piaţa Victoriei, iar de la ora 12:30 la 14:00 va avea loc pichetarea Guvernului României din Piaţa Victoriei.

Reprezentanţii sindicatului afirmă că „protestatarii care vor participa la protest sunt din timpul liber, iar prezenţa lor la Bucureşti nu afectează negativ capacitatea de intervenţie a Serviciilor Publice de Ambulanţă”.

De asemenea, Blocul Naţional Sindical reaminteşte că, începând de marţi, de la ora 10:00, pe termen nelimitat, toate ambulanţele operative din Serviciile Publice de Ambulanţă vor afişa vizibil mesajul „protest naţional”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.