Am sunat și eu, cum facem cu toții, o seamă de prieteni și cunoștințe, cu ocazia trecerii în noul an. Dintre aceștia cei mai deprimați și letargici erau peneliștii, lucru care mi-a atras imediat atenția. Ei și-au petrecut sărbătorile cu bine, dar cu sufletul distrus. Deși partidul lor este la guvernare, președinte le este omul pe care și l-au dorit împreună cu Iohannis, au posturi bănoase cum n-au mai avut vreodată, impresia generală le este că se duc totuși de râpă, ajungând cât de repede în situația țărăniștilor. Schimbările prin care au trecut liberalii anul trecut au fost dramatice, nu țin de ideologie, nu țin de morală, nu țin de etică, nu țin nici de bunul simț, de nimic. În aceste condiții este firesc să-ți pierzi direcția, să-ți pierzi credința.
Sfârșitul de an s-a încheiat cu o „monstruoasă coaliție” cum n-am mai avut de la Alexandru Ioan Cuza încoace. Doar că acum tocmai Cuza, adică Iohannis, este cel care a conceput totul, lingând cu poftă unde scuipase cu dezgust anterior. Dușmanul cel mai mare al țării, al democrației, al justiției și al bunului renume al României, PSD adică, a ajuns cel mai dorit și stimat partener de guvernare, în locul USR. Acest blat începuse de fapt din vremea în care PNL, renunțând la orice principii morale, și-a deschis porțile cohortelor de primari pesediști oportuniști, înaintea alegerilor. Asta se făcea împotriva tuturor promisiunilor făcute anterior de PNL, mai ales prin vocea unui Rareș Bogdan. Era semnalul că PNL nu are de fapt niciun principiu, fiind doar ahtiat după un procent majoritar în Parlament. Acest prim și grav compromis moral și politic a dezamăgit în așa hal electoratul încât acesta a renunțat ori să mai meargă la vot, ori să mai voteze PNL. Rezultatul a fost că tot PSD a câștigat alegerile, având cel mai mare procent dintre partidele intrate în Parlament.
Că Iohannis, ca președinte al țării, s-a transformat apoi în marele maestru păpușar al României, impunând o alianță a „piticilor” PNL-USR-UDMR, a fost următorul pas către dezastru. El credea că salvează România de PSD, dar pandemia și impunerea unui retardat precum Cîțu în fruntea noului guvern au stricat toate socotelile la nivel înalt. Aventurile deloc onorabile ale acestui Cîțu în SUA și minciunile lui pe marginea acestui subiect, l-au făcut pe respectivul o zdreanță. Cu toate acestea, Iohannis n-a renunțat să-l facă președinte al PNL, în locul lui Orban, adulatorul iohannist de mai ieri. A fost următoarea mare greșeală a lui Iohannis, care deja era singur pe pista pentru trofeul „Idiotul târgului”. Acesta urma să fie câștigat însă numai după acceptarea rupturii de USR și introducerea PSD la guvernare. Și nu oricum, ci cu un PSD care-și lua partea leului, fiind cel mai numeros partid din noul guvern. Pentru ca să fie prostia maximă, UDMR a fost păstrat la guvernare de liberali, cedându-le chiar din locurile lor. Așa s-a ajuns ca o jumătate din guvern să fie PSD, iar cealaltă jumătate să fie PNL+UDMR. Acceptând și această decădere, după ce odinioară Iohannis prinsese formațiunea maghiară că trecuse pe nevăzute prin Camera Deputaților un proiect de autonomizare a Ținutului Secuiesc, în 2020 (vezi: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/klaus-iohannis-jo-napot-kivanok-ciolacu-este-incredibil-ce-intelegeri-se-fac-in-parlament-psd-se-lupta-ca-sa-dea-ardealul-ungurilor-1299251), PNL a ajuns un partid al căderii accelerate, proces din care nu se mai știe ce l-ar putea opri.
Imaginea PNL, după dezastrele de anul trecut, a ajuns să se spulbere, cu implicarea directă a lui Klaus Werner Iohannis. Liberalii nu mai văd acum nicio soluție, după ce toată lupta lor anterioară s-a bazat pe acuzarea PSD. A continua pe o astfel de direcție înseamnă ca PSD să se supere și să declanșeze alegeri anticipate, pe care tot el le-ar și câștiga. A nu mai învinovăți PSD, înseamnă ca acesta să crească tot timpul în procente, în doi ani, până la alegerile la termen, având șansa să câștige fără probleme finala. Mai ales că le va veni și lor rândul să aibă prim ministru, conform înțelegerii de la intrarea la guvernare.
Actualul prim ministru Ciucă, în ciuda reputației sale de militar, pare un tip blajin, amintind mai degrabă de Cioloș, premierul de odinioară. La fel ca Cioloș, Ciucă s-ar putea să nu obțină niciun plus de pe urma faptului că a fost în fruntea Guvernului. Principala lui preocupare pare că este cea de a nu face probleme în coaliție, de a nu mai ajunge ca în cazul rupturii de USR. Or asta face ca PNL să afișeze o imagine de partid și mai slab decât a devenit până acum. Cei mai câștigați ies pesediștii, care deja își arată colțișorii, și nu neaparat ca zâmbet… Marți, 4 decembrie, PSD, prin vocea președintelui său Ciolacu, a ieșit la atac, unul care se anunță un posibil viitor șantaj. Ciolacu susține că „PSD nu se cramponează de această guvernare, putem ieşi de la guvernare”. Și asta de la o supărare măruntă privind certificatul verde, pornită dinspre liberali. A fost o afirmație care anunță că Ciolacu poate merge la șantaj cu PNL. Și asta este posibil, pentru că o altă soluție USR nu mai există. Prin lovitura dată PNL de către Ludovic Orban, care a scos pe piață Forța Dreptei (un nume pe care unii îl interpretează din perspectivă pornografică…), peneliștii, useriștii și udemeriștii nu mai pot atinge vreo majoritate în Parlament. Prin urmare, PSD este necesar să nu se supere. De acum înainte oricum el va face jocurile.
După cum stau lucrurile pe scena politică, PNL nu mai are nicio soluție de oprire a căderii și obținere a stabilității. Ar fi necesare glorioase „fapte de arme” pentru asta, iar contextul nu mai permite așa ceva. Electoratul democratic, care ieșise odinioară în stradă cu zecile de mii, este acum complet pierdut de PNL. Conform unor studii mai vechi de statistică, cam 30% din electorat votează primarul în funcție, indiferent de realizările lui. E un electorat captiv, adică. Se prea poate ca PNL să rămână cu un nucleu dur de circa 30% din cât a avut când a pus mâna pe putere. Cu alte cuvinte, va mai prinde pragul electoral de 5% la următoarele alegeri, dar spectrul PNȚcd, al Partidului Mișcarea Populară a lui Traian Băsescu sau a Partidului Pro România a lui Victor-Viorel Ponta va plana periculos asupra acestui partid. Spulberarea PNL de pe marea scenă politică a țării va fi fost deci principala „realizare” a lui Klaus Iohannis la finalul mandatelor sale. O Românie mai educată nu a obținut, dar una mai înfuriată în mod sigur da!
Doru Sicoe