Andrei Kurkov, cel mai cunoscut scriitor ucrainean al ultimilor decenii, a trimis presei românești acest articol despre ce simte și cum analizează agresiunea Rusiei. Comentariul său include și o observație francă: „Până la 80 de procente dintre ruși aprobă războiul din Ucraina. Acest fapt vine în contradicție cu declarația cancelarului german că Putin este singurul care trebuie acuzat pentru tot și că poporul rus nu are nicio legătură cu acest război”. La finalul materialui, scriitorul român Vasile Ernu a făcut o scurtă prezentare omului de litere ucrainean de origine rusă, pentru publicul românesc.
Bătălia de la Stalingrad nu mai înseamnă nimic! Cei care au apărat Stalingradul au transformat acum Mariupol în noul Stalingrad. Până să izbucnească războiul, jumătate de milion de oameni își duceau traiul pașnic și munceau în Mariupol! Acum orașul e în ruine. Cadavrele locuitorilor zac pe străzi. Bombardamentele permanente fac imposibilă ridicarea lor. Orașul a fost asediat și bombardat fără încetare multe zile și nopți.
O bombă de jumătate de tonă lansată către teatrul orașului a distrus principalul centru cultural din Mariupol, în care se jucau piese în limba rusă. Familii cu copii se ascundeau în teatru de mai bine de două săptămâni și pe ambele laturi ale clădirii fusese scris pe asfalt, cu litere vizibile, cuvântul „COPII”, special pentru a fi văzut de piloții de bombardiere rusești. De aceea, oare, au lansat bomba cu atâta acuratețe, distrugând întreaga clădire? La urma urmei, copiii sunt viitorul, iar copiii ucraineni sunt viitorul Ucrainei. Cei care au aruncat acea bombă nu vor cu siguranță ca Ucraina să aibă vreun viitor!
Dintr-un alt articol de știri din Mariupol, aflu că trupele rusești au aruncat în aer școala de arte din oraș, în care se adăposteau de atacuri în jur de 400 de locuitori. Trupele rusești care înconjoară Mariupol au lăsat două convoaie de mașini care transportau rezidenți să iasă din oraș, ca să poată evada în teritorii controlate de trupele ucrainene – să fii nevoit să pleci trebuie să fie greu, dar pentru rezidenții care nu au un autoturism, situația este și mai tragică. Trupele rusești nu au permis autobuzelor din partea ucraineană să pătrundă în oraș, pentru a putea să evacueze oamenii. Au creat o „ieșire” din oraș spre est, dar aceasta duce doar spre „republicile” separatiste. Cei care aleg această opțiune, își predau pașapoartele și documentele ucrainene și primesc acte care le garantează „dreptul de a locui în Rusia timp de doi ani”. Aceste persoane sunt duse în Federația Rusă.
Eu i-aș spune „trafic de persoane”, dar Rusia alege o altă definiție. Rusia speră să găsească printre acești oameni persoane dispuse să participe la propaganda împotriva Ucrainei, își dorește ca oamenii aceștia să rămână în Rusia, cu excepția cazului în care, desigur, pot fi trimiși înapoi în Ucraina ca soldați ruși. Ca alternativă, pot fi trimiși în Estul îndepărtat și Siberia, unde situația demografică este catastrofică, iar satele și orașele pur și simplu se sting, pentru că nimeni nu dorește să locuiască acolo. Mii de rezidenți din teritoriile Donbas capturate de Rusia și forțele separatiste, în 2014, au fost deja trimiși în acele zone neprimitoare ale Federației Ruse. Adesea lipsiți de bani pentru a se întoarce, sunt osândiți să rămână în taiga sau la granița cu China, unde se găsește greu de lucru, iar sprijinul din partea statului este minim.
Acest război nu va rezolva problemele demografice ale Rusiei. Nici alte probleme geopolitice. În ultimele zile, Vladimir Putin a declarat că a găsit în armata siriană a lui Assad 16.000 de soldați dispuși să lupte în Ucraina alături de Federația Rusă. El a încercat deja să îi sperie pe ucraineni cu luptătorii ceceni ai lui Kadîrov, dar o parte dintre aceștia, după ce au pierdut mai multe sute de oameni, inclusiv pe comandantul regimentului din garda ceceno-rusă, Magomed Tushaev, s-au întors în Cecenia.
Cetățenii din Ucraina care locuiau pe teritoriile „republicilor” separatiste sunt, de asemenea, recrutați în armată și trimiși să ucidă alți ucraineni. Acum limita superioară de vârstă pentru înrolare a fost împinsă la 65 de ani și se forțează bărbați din „republici” să meargă la război.
De ce caută Putin soldați în Siria și Donbas? De ce nu trimite alți ruși să lupte împotriva Ucrainei? Probabil pentru că numărul de soldați și ofițeri ruși, inclusiv generali și colonei, este deja prea mare. El se teme că, mai devreme sau mai târziu, funeraliile unui soldat sau ofițer se vor transforma într-o demonstrație împotriva acestei agresiuni rusești. În acest timp, până la 80 de procente dintre ruși aprobă războiul din Ucraina. Acest fapt vine în contradicție cu declarația cancelarului german conform căreia Putin este singurul care trebuie acuzat pentru tot și că poporul rus nu are nicio legătură cu acest război. Până în prezent, poporul rus l-a susținut în mod activ pe Putin, care încearcă acum să-l forțeze pe președintele nelegitim al Belarusului, Lukashenko, să intre în război de partea Rusiei. Lukashenko a promis deja că o va face. Trupele lui se află la granița cu regiunea Volînia, în apropierea Poloniei. Dacă trec de granița ucraineană, se va deschide al doilea front, cel vestic, al acestui război. Și apoi, cu siguranță, câteva rachete și obuze vor cădea și în Uniunea Europeană.
Ucraina este gata să primească armata belarusă în Volînia, dar nimeni din Ucraina nu dorește să omoare belaruși, iar belarușii înșiși nu pot fi interesați de război. Va fi capabil Lukashenko să se retragă de pe marginea prăpastiei unui dezastru amplificat? Zilele care urmează ne-o vor spune.
Cine este Andrei Kurkov?
Cel mai cunoscut scriitor ucrainean al primelor decenii ale secolului 21 și unul dintre scriitorii de top ai continentului european, Andrei Kurkov mai este şi profesor, eseist, scenarist, regizor, membru al Uniunii Cinematografilor din Ucraina (din 1993), al Uniunii Scriitorilor din Ucraina (din 1994), membru al Academiei Europene de Film (din 1998) și membru permanent al juriului premiului Academiei Europene de Film Felix. De-a lungul anilor, Andrei Kurkov a militat pentru o Ucraină independentă și e de părere că Europei ar trebui să-i fie mai mult frică de Putin, decât de un război nuclear. În aceste momente tragice pentru țara sa, scriitorul a ales să rămână în Ucraina și, ca președinte al PEN Ucraina, ca personalitate cunoscută în întreaga lume, să ofere informații de la fața locului: interviuri pentru presa scrisă, televiziuni, portale de știri etc., explicând cât de periculoasă e situația și cât de grav e amenințată democrația europeană. Fiii săi, în vârstă de 19 şi 23 de ani, sunt angajaţi în misiunile de apărare teritorială a Ucrainei. Încă din copilărie, Andrei Kurkov se stabilește împreună cu părinții la Kiev. În consecință, viitorul scriitor își petrece copilăria și își face studiile pe pământ ucrainean, îndrăgindu-l și considerându-l patria sa. Este absolvent al Institutului Pedagogic de Stat de Limbi Străine din Kiev și este vorbitor al unui număr impresionant de limbi, cel puțin 7. Începe să scrie încă de pe băncile școlii. Şi-a început cariera literară în timpul stagiului militar, pe când lucra ca gardian la închisoarea din Odesa.
Andrei Kurkov devine celebru mai întâi ca scenarist (a lucrat la faimosul studiou de film A. Dovjenko), apoi ca jurnalist și abia după asta, ca scriitor. Primul roman i-a apărut în 1991, la două săptămâni după căderea comunismului. Moartea pinguinului este cartea care l-a făcut celebru în toată lumea. Următoarele romane, Lăptarul de la miezul nopţii şi Grădinarul din Oceakov, traduse de Antoneta Olteanu și publicate în colecția Ficțiune Fără Frontiere a Editurii Paralela 45, l-au consacrat definitiv pe scena internațională.
Cărțile lui Andrei Kurkov nu pot fi incluse într-un gen anume, dar se observă simpatia scriitorului pentru genul SF, iar scriitura sa conține atât elemente de SF modern, cât și de distopie, thriller mistic și roman polițist. Andrei Kurkov este publicat în 65 de țări și tradus în peste 30 de limbi. „Albinele gri”, romanul său în traducerea Antoanetei Olteanu, este proaspăt ieșit de sub tipar la Editura Paralela 45. În 2018, atunci când l-a publicat, autorul nici nu bănuia cât de dureros și de actual va rămâne și peste ani.
