China se implică de partea Ucrainei

0
645

Poziția Chinei a fost una îndelung speculată, putiniștii de la noi fiind convinși de „prietenia” dintre cele două state totaliatare. Și asta în totală necunoștință de cauză. China și URSS au avut confruntări sângeroase pentru frontiere chiar și în timpul comunismului, prilej folosit de pildă de Ceaușescu pentru a cultiva prietenia cu Mao.

Iată că, după ce a apăstrat aparența prieteniei cu Rusia lui Putin, China e nevoită să păstreze aparența susținerii lumii civilizate, semn că ofensiva rusească din Ucraina e considerată una pierdută de către chinezi. Ei încep să trimită ajutoare umanitare în Ucraina. BBC îl citează în acest sens pe ministrul chinez de externe, Wang Yi, care a reiterat, totodată, apelul la continuarea discuțiilor pe cale diplomatică.

Wang Yi

Oficialul de la Beijing a menționat, totodată, că „prietenia ruso-chineză” este „solidă ca stânca” și a indicat că perspectivele de colaborare între cele două state sunt foarte largi.

Precizările ministrului chinez vin la câteva ore după ce premierul australian Scott Morrison a cerut Beijingului să denunțe agresiunea militară a Rusiei în Ucraina, arată BBC.

Morrison a arătat că, în repetate rânduri, China a susținut că respectă suveranitatea și integritatea teritorială a statelor. 

„În acest punct istoric, depinde de China să dovedească faptul că acestea nu sunt doar vorbe”, a spus premierul australian, adăugând că „nicio țară nu are asupra Rusiei o influență mai mare decât China”.

Până în prezent, guvernul de la Beijing nici nu a condamnat, dar nici nu a aprobat războiul declanșat de Rusia în Ucraina, abținându-se să califice drept „invazie” ceea ce Moscova insistă să numească „o operațiune militară specială”.

Totuși, ministrul de externe chinez a semnalat că țara sa este gata să joace un rol în medierea unei încetări a focului.

„China este gata să continue să joace un rol constructiv în promovarea discuțiilor de pace și să lucreze cu comunitatea internațională pentru a conduce medierea, atunci când este necesară”, a specificat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.