Directoarea Agenției Naționale Anti-Doping a explicat cum au fost contaminate substanțele nutritive luate de Halep cu Roxadustat.
„Dacă, anterior, în procesul de fabricare s-au produs, în mod legal, anumiți steroizi anabolici androgeni folosiți pentru tratarea anumitor afecțiuni iar coloanele, aparatura utilizate la producerea substanțelor respective, considerate de noi interzise, nu au fost curățate, igienizate corect, aparatura poate contamina produsul următor. Certificatele anti-doping ar fi obligatorii pentru a asigura un sportiv că suplimentul pe care-l folosește este perfect curat”, a dezvăluit Gabriela Andreiașu, pentru Prosport.
Simona Halep a trimis toate probele pentru a fi analizate dar procesul a fost amânat de mai multe ori. Directoarea ANAD are însă o veste nu tocmai bună pentru jucătoarea de tenis.
„În spatele acestor analize, care au fost efectuate și despre care a vorbit și Simona sunt alți experți din laborator care pot emite păreri științifice.
În momentul în care avem o astfel de substanță nespecifică cum este Roxadustat într-o probă biologică se consideră că substanța respectivă a fost luată cu intenție.
Premisa este că a luat cu intenție, nu spun că asta a făcut Simona Halep dar, așa cum zice litera legii, utilizarea ei este conștientă”, a mai spus directoarea ANAD.
Șefa ANAD spune că există mai multe țări care produc suplimente nutritive în care substanțele interzise sunt introduse deliberat, pentru că legislația permite acest lucru. În România nu se poate întâmpla așa ceva.
Simona Halep, interviu incendiar
Simona Halep a acordat un interviu pentru Tennis Majors, în care a explicat cum a fost împiedicată până acum să se apere în cazul de dopaj. Românca a fost suspendată anul trecut după US Open.
„Am trimis dovezile la ITF (n.r. Federația Internațională de Tenis), însă ei le-au respins. Le-am trimis în decembrie, când am început să-mi pregătesc apărarea. ITF le-a respins. Întrucât ITF le-a negat, singura șansă de a fi soluționat acest caz era să merg la tribunal pentru a avea o audiere despre cazul meu și să prezint toate dovezile că testul meu pozitiv a fost contaminat.
Aveam o mare speranță că pot merge la tribunal pentru a avea o audiere. Audierea din 28 februarie nu a avut loc. ITF a solicitat mai mult timp pentru a face teste suplimentare.
Audierea a fost amânată pentru 24 martie. Apoi, ITF a cerut ca audierea din 24 martie să fie anulată. Nu am fost de acord cu asta pentru că, după cum spune regula, un jucător care este suspendat provizoriu are dreptul să obțină o audiere rapidă.
Totul durează atât de mult. Am cerut ITF să-mi ridice sancțiunea pentru a putea juca, dar au refuzat. Următorul pas va fi o audiere programată la sfârșitul lunii mai, pe 28. Dar este o estimare fragilă. ITF a spus că s-ar putea anula”, a spus fosta campioană de la Roland Garros și Wimbledon.