Doar cu luminile aprinse pe drumurile publice

0
132

Camera Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul de lege care stabileşte obligaţia conducătorilor de autovehicule de a folosi, în timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri publice, luminile de întâlnire sau luminile pentru circulaţia diurnă.

S-au înregistrat 245 voturi „pentru” şi o abţinere. Proiectul completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

„În circulaţia pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere sunt obligaţi să folosească şi în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulaţia diurnă”, prevede proiectul.

În legea în vigoare se prevede obligaţia folosirii în timpul zilei a luminilor de întâlnire sau a luminilor pentru circulaţia diurnă doar pe autostrăzi, pe drumurile expres şi pe cele naţionale europene (E). Camera Deputaţilor este for decizional, iar noua reglementare intră în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.

Pe de altă parte, ZF reaminteşte, citat de agenţia Mediafax, un detaliu pe care conducătorii auto îl ignoră, dar care le poate aduce o amendă de până la 1.160 de lei.

Conform unei schimbări, din anul 2022, a Codului rutier, şoferii care nu respectă obligaţia de a „menţine permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea în timpul mersului” riscă o amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni.

Concret, şoferii care nu-şi curăţă parbrizul, luneta şi geamurile laterale de noroi, zăpadă sau alte substanţe care obturează vederea, riscă să fie opriţi de poliţişti şi să fie sancţionaţi.

Valoarea punctului de amendă de 145 de lei este valabilă până la data de 31 decembrie 2023 în lipsa altor modificări exprese. Valoarea de 145 de lei este valabilă de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie se situa la 1.450 de lei.

În România există cinci clase de amendă, primele patru li se aplică persoanelor fizice, în timp ce a cincea se aplică doar persoanelor juridice. Astfel, amenda maximă pentru personae fizice (20 de puncte de penalizare) este de la 2.900 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice amenda maximă (100 de puncta de penalizare) este de 14.500 de lei.

Clasele de sancţiuni sunt: clasa I: 2/3 puncte-amendă; clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă; clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă; clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă; clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.