Dorința de cultură le-a relevat Covidul!

0
196

Preşedintele și vicepreședintele Consiliului Judeţean Timiş depistați cu Covid-19

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica a fost depistat pozitiv cu COVID-19, în urma unui test RT-PCR făcut miercuri, pentru a pleca joi la Novi Sad, în Serbia, unde joi seară are loc ceremonia de deschidere a Capitalei Europene a Culturii.

Alin Nica

În aceeaşi situaţie se află şi vicepreşedintele CJ Timiş, Alexandru Proteasa. Amândoi sunt vaccinaţi împotriva COVID-19 cu trei doze.

Alexandru Constantin Preoteasa

Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a declarat că a făcut şi un test antigen care a ieşit negativ, însă în urma testului RT-PCR s-a constatat prezenţa virusului. Alin Nica este vaccinat cu trei doze de ser împotriva COVID-19.

„Mă pregăteam să merg în Serbia, la lansarea Capitalei Europene a Culturii, pentru care a trebuit să fac un test RT-PCR pentru că la întoarcerea în ţară e nevoie de el, şi s-a dovedit că e pozitiv. În consecinţă, trebuie să mă izolez la domiciliu 5 zile. Am făcute 3 doze de vaccin, aşa că după cinci zile voi repeta testul şi dacă e negativ, pot să îmi reiau activitatea. Nu am simptome. E o formă uşoară de boală, asta datorită faptului că m-am vaccinat. Am făcut şi un test antigen care a fost negativ, însă la cel RT-PCR, care e mai exact, a ieşit pozitiv”, a declarat Alin Nica.

Şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alexandru Proteasa a fost testat pozitiv cu COVID-19. Acesta are şi el făcute trei doze de vaccin anti-Covid şi a trecut şi prin boală. De asemenea, Proteasa nu are simptome.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.