Dragobete, sărbătoarea iubirii la români 

0
109

Sărbătoarea Dragobetelui, din 24 februarie, face parte din tradiţia magică a poporului român şi din credinţa în reînnoirea ciclică a lumii. 

Dragobetele este, conform credinţei populare, un duh poznaş şi capricios căruia trebuie să îi câştigi bunăvoinţa. Motiv pentru care trebuie să te asiguri că în ziua respectivă nu încalci tradiția. 

Considerat ca fiind patronul dragostei, al bunei dispoziții, deschizător al primăverii și fiu al Babei Dochia, Dragobetele este întâmpinat cu flori. Tradiția spune că fetele și femeile care nu au fost sărutate în această zi vor fi singure tot anul. De aceea, menirea Dragobetelui este de a le găsi și a le săruta chiar și pe acele fete care nu sunt frumoase. 

În dimineaţa de Dragobete, la ţară, fetele se îmbracă frumos şi pornesc prin văi şi lunci, culegând primele flori ale primăverii. Tu poţi cumpăra brânduşe, viorele sau ghiocei pe care să îi agăţi la icoane. Se spune că acest simplu gest  te va păstra tânără şi va înlătura invidia şi gândurile rele îndreptate asupra ta. Florile uscate se aruncă pe o apă curgătoare în ziua de Sânziene, ca toate relele să plece la vale odată cu ele. Dacă, întâmplător, se nimerea să găsească și fragi înfloriți, florile acestora erau adunate în buchete ce se puneau, mai apoi, în lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele: 

„Flori de fragă

Din luna lui Faur

La toată lumea să fiu dragă

Urâciunile să le desparți”. 

Tot de Dragobete, tinerii îmbrăcaţi în straie de sărbătoare culeg ghiocei pentru cǎ, după tradiţie, câţi ghiocei aduci acasǎ, atâţia pui de cloşcă vei avea în ogradǎ în timpul anului. 

Tradiția impune ca pe 24 februarie să sărutăm, sau cel puțin să atingem, o persoană de sex opus. Astfel, spun tradițiile, vom avea noroc în dragoste tot anul. Dacă nu vom urma datina de Dragobete, credințele populare spun că vom fi tot anul singuri și nu ne vom întâlni jumătatea decât după Dragobetele următor. Dragobetele este sărbătoarea iubirii la români sau, cu alte cuvinte, Ziua Îndrăgostiților autohtonă, și marchează, totodată, și începutul primăverii. Dacă eşti împreună cu cel pe care îl iubeşti în ziua de Dragobete, fie şi pentru câteva clipe, veţi fi împreună tot anul. Dacă eşti singură şi el este cel la care visezi, vorbeşte-i în această zi şi i se vor deschide ochii în privinţa ta. Cine vede pupăza în ziua de Dragobete va avea noroc tot anul. De asemenea, dacă vezi o pereche de păsări, vei fi iubită mereu – se ştie că multe specii de păsări îşi aleg perechea în această perioadă. 

Se credea, că e semn rău, dacă o fată sau un băiat nu întâlneau la Dragobete măcar un reprezentant al sexului opus, se zicea că nu vor fi iubiți, iar dacă o fată ieșea cu un băiat și nu se sărutau, se credea despre ei că nu se vor mai iubi în acel an, că doar nu degeaba se spunea că „Dragobetele sărută fetele”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.