Drumul Expres Oradea – Arad va lega și România de Ungaria

0
433

Președintele CJ Bihor a anunțat, însă, că durata SF-ului va fi prelungită cu încă două luni, datorită faptului că pe lângă conexiunile din proiectul inițial, au fost aprobate încă patru conexiuni suplimentare pe teritoriile celor două județe (în Arad în zona Parcului Industrial, în Chișineu Criș, în Salonta și în Oradea, spre strada Densușianu), dar și una pe teritoriile României și Ungariei.

Aceasta din urmă, a explicat Bolojan, înseamnă, practic, încă aproximativ 50 km de șosea cu profil tot de drum expres, care va lega Drumul Expres Oradea – Arad de Autostrada M44.

Conform explicațiilor date marți de președintele CJ Bihor, decizia privind această conectare a fost adoptată „săptămâna trecută” și înseamnă construirea a 43 km de șosea de la nordul localității Bekescsaba până la granița cu România și a 7 km de la punctul de frontieră din nordul localității Mikereki până în zona municipiului Salonta.

Bolojan a spus că asta implică și realizarea unui nou punct de trecere a frontierei la Salonta, pe modelul celui realizat în urmă cu doi ani la Borș II.

„Conexiunea cu Drumul Expres Oradea – Arad (n.r. – a noii șosele de 50 km între cele două țări) se va face după trecerea de cale ferată de la ieșirea din Salonta spre Ciumeghiu”, astfel că, după cum s-a exprimat Bolojan, acest lucru „va permite conectarea vestului României cu Ungaria prin nordul localității Mikereki”.

„Ne pregătim ca la sfârșitul acestui an să avem proiectul tehnic al Drumului Expres, inclusiv pentru aceste conexiuni (n.r. – cele cinci în total suplimentare față de proiectul inițial), pentru ca la începutul anului viitor să demarăm licitația pentru contractarea lucrărilor, astfel încât la jumătatea anului (n.r. – 2023) să putem începe lucrările de construcție”, a prezentat președintele CJ Bihor planul de continuare a proiectului.

Bolojan a precizat că legătura suplimentară dintre Drumul Expres Oradea – Arad și Autostrada M44 din Ungaria va fi finalizată însă mai târziu, deoarece partea maghiară abia acum va începe elaborarea documentațiilor, așa că abia în 2026 ar putea să înceapă lucrările de construire propriu-zisă a celor 43 km de șosea de pe teritoriul acestei țări.

El a mai spus că „probabil” traseul celor 120 km între Oradea și Arad va fi împărțit „în 3-4 tronsoane a câte 30-40 km, pentru a limita riscul să avem probleme cu constructorii pe porțiuni mari și să avem constructori care atacă mai multe tronsoane, așa încât în 2027 să avem un Drum Expres operațional”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.