Grupul de mercenari Wagner a preluat controlul deplin asupra estului orașului Bahmut, a declarat miercuri fondatorul grupării paramilitare Evgheni Prigojin, transmite Reuters.
„Unitățile companiei militare private Wagner au preluat controlul asupra părții de est a Bahmut”, a declarat Prigozhin într-o înregistrare audio pe canalul de Telegram a serviciului său de presă.
„Tot ceea ce se află la est de râul Bakhmutka este complet sub controlul Wagner”, susține șeful Wagner.
Reuters nu a reușit să verifice în mod independent informația. Prigojin a mai spus și cu alte ocazii că mercenarii săi au avut succes, dar informațiile nu s-au confirmat.
Prigojin a estimat marţi că în oraşul Bahmut din estul Ucrainei asediat de trupele ruse luptă aproape 20 de mii de soldați ucrainieni care opun forţelor ruse o rezistenţă înverşunată, relatează EFE.
„Zi şi noapte” se dau acolo lupte încrâncenate, „ucrainenii nu fug nicăieri”, a remarcat Prigojin într-un mesaj transmis de serviciul său de presă.
„Oamenii lui Zelenski nu se sfârşesc, aruncă alţi mii şi mii în maşina de tocat carne”, adaugă el, manifestându-şi totuşi „admiraţia” faţă de soldaţii ucraineni, care „mor în masă pentru Bahmut şi se predau doar în ultimă instanţă”. „Nu mai spuneţi că sunt laşi! Ei sunt la fel ca noi, au acelaşi sânge”, a mai scris liderul grupării Wagner despre soldaţii ucraineni.
Prigojin mai spune că trupele ruse simt la Bahmut pe propria lor piele „furia” preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, ale cărui trupe nu duc deloc lipsă de arme şi muniţii, în timp ce combatanţii Wagner încă nu primesc din partea Moscovei muniţiile, armele, vehiculele şi echipamentele militare de care au nevoie.