George Simion a anunţat că se însoară anul acesta. Când are loc nunta şi cine sunt naşii

0
186

George Simion se însoară anul acesta. Liderul AUR este îndrăgostit de iubita lui, Iulia, şi vrea să se aşeze la casa lui. El nu s-a sfiit și i-a invitat pe toți românii să ia parte la cel mai important eveniment din viața sa.

George Simion se însoară. Liderul AUR a anunţat în exclusivitate în emisiunea Punctul Culminant, moderată de Victor Ciutacu la România TV că face nuntă pe 27 august. Fericitul eveniment va avea loc în România, așa cum stă bine unui lider naționalist, suveranist.

„Mă însor, pe 27 august. Vă invit la nuntă. E într-o sâmbătă. Gata, s-a rezolvat. Mă însor pe 27 august. Oficial va invit. În România, că eu sunt din poporul român”, a spus George Simion la România TV.

Despre naşi, George Simion nu a vrut să dea prea multe detalii. A spus doar că vor fi mai multe perechi.

Până acum George Simon s-a ferit să vorbească despre viaţa lui sentimentală. Despre iubita lui s-a scris prima dată de Ziua Femeii de 8 martie. Tot atunci au apărut şi primele imagini cu iubita lui George Simion.

George Simion și Iulia

Din câte se pare, politicianul a fost puțin „forțat” de situație. Asta pentru că, inițial, fotografia în care apar cei doi a fost publicată pe pagina de Instagram a tinerei, iar ulterior repostată de liderul AUR.

Potrivit informațiilor de pe rețelele sociale, tânăra este controlor financiar la o multinațională cu sediul în Franța. A făcut Dreptul la Universitatea Ecologică și are un master în consultanță în afaceri, la Facultatea de Administrație și Afaceri, la Universitatea București.

Anul 2022 au fost un an bun pentru George Simion. Pe lângă căsătoria cu frumoasa lui iubită, Simion a avut parte de succes pe pe partea profesională. La sfârşitul lunii martie, delegaţii de la Congresul extraordinar al AUR l-au ales pe George Simion drept preşedinte unic al partidului, încheindu-se incertitudinea conducerii cu doi copreședinți și consfințind supremația lui Simion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.