Grija pentru românii din Ucraina și Moldova și propaganda putinistă

0
443

Sunt mulți români care nu înțeleg de ce preocuparea lor bruscă pentru minoritatea românească din Ucraina și menționarea României Mari sunt astăzi propagandă putinistă.

Unul dintre răspunsuri vine de la co-președinte al Consiliului Național Strategic al Rusiei, Serghei Markov, care a declarat că „România, cu sprijinul NATO și cu participarea armatei ucrainiene, intenționează să pună mâna pe Transnistria și să efectueze represalii politice masive împotriva tuturor susținătorilor Rusiei. Acest lucru va pune Rusia într-o poziție foarte dificilă. După operațiunea militară, România plănuiește anexarea Moldovei”

Nu e singurul care susține această aberație. O spune și așa-zisul fost ministru al Apărării al „Republicii Populare Donețk”, Igor Strelkov, care a declarat că România se pregătește să alipească Moldova, cu armata, și să atace Transnistria.

Ceea ce, nu-i așa, impune ca Rusia să intervină și să-i salveze pe sărmanii etnici ruși agresați de români. Mai ales că vedem deja provocări în Transnistria, cu obiective care explodează dintr-o dată.

Moscova nu are nici o justificare reală pentru războiul din Ucraina și din regiune. Singura găselniță a propagandei rusești este victimizarea: noi suntem cei agresați de „naziștii” ucraineni, rușii noștri sunt atacați de români. Noi ne-am fi văzut liniștiți de treburile noastre, dar NATO, Ucraina și România ne atacă poporul.

În plus, Rusia caută aliați în acțiunea lor revizionistă și le-ar conveni de minune să spună că „uite, și România, stat NATO, vrea alte teritorii, nu suntem singurii agresori”.

Prin urmare, orice solicitare de revizuire a granițelor cu Ucraina este, astăzi, propagandă rusească. Naționalismul ajută Rusia să-și justifice invazia.

Cât privește unirea cu Moldova, singurii care o pot decide sunt cetățenii moldoveni (adică români, ruși, găgăuzi, ucraineni). Nu poate fi impusă de la București, oricât și-ar dori unii „patrioți”.

Ori, deocamdată. doar 34,4% dintre moldoveni ar vota favorabil un referendum de unire, în timp ce 49,9% s-ar opune, reiese dintr-un sondaj realizat de CBS Research, în februarie anul acesta.

Și nu se poate face până nu se lămurește cumva situația din Transnistria.

În plus, România este stat membru UE și o unire cu Moldova ar putea fi făcută doar în acord cu politica Uniunii Europene. Cel mai probabil, singura unire posibilă azi va fi cea produsă atunci când Republica Moldova va intra în UE. Dar nu azi, ci în minim 15-20 de ani.

Cât despre cei care vorbesc despre România Mare așa cum a fost până în 1940, păi chiar că servesc cauzei rusești, având în vedere că ar include și Cadrilaterul, care este teritoriu de facto al Bulgariei. Iar reintrarea lui în componența României s-ar putea face doar printr-un război.

Răzvan Chiruță

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.