Grupul Enel își vinde toate activele către compania grecească PPC pentru 1,26 miliarde de euro

0
149

Grupul italian de utilităţi Enel a anunţat joi că îşi va vinde operaţiunile din România către grupul grec Public Power Corp (PPC) pentru 1,26 miliarde de euro, în cadrul unui plan care vizează reducerea datoriilor şi concentrarea pe energiile verzi.

Compania Publică de Electricitate din Grecia, PPC, a anunţat un acord cu Enel pentru achiziţionarea Enel România. Aceasta va fi finanțată din surse proprii şi împrumuturi de 800 de mil. de euro, dintre care 485 mil. euro de la băncile greceşti, informează Ziarul Financiar.

Acordul se referă la achiziţia tuturor participaţiilor deţinute de Enel şi filialele sale din România pentru o sumă totală de aproximativ 1,26 mld. euro (pe baza valorii totale a activităţii, care se ridică la aproximativ 1,9 mld. euro), potrivit presei din Grecia.

Finalizarea achiziţiei ar urma să aibă loc până în al treilea trimestru al anului 2023 şi va fi supusă anumitor condiţii obişnuite în astfel de tranzacţii, inclusiv aprobarea autorităţilor competente în materie de concurenţă.

Potrivit unor surse din cadrul companiei, achiziţia reprezintă un punct de cotitură pentru greci, prin achiziţionarea unui portofoliu semnificativ de Surse de Energie Regenerabilă, cât şi activităţi de distribuţie şi marketing care ocupă o poziţie de lider pe piaţă.

Tranzacţia va fi finanţată printr-o combinaţie de împrumuturi şi capitaluri proprii: 800 de milioane de euro vor proveni din finanţarea prin împrumuturi, disponibile sub forma unui împrumut pe 5 ani de 485 de milioane de euro de la băncile greceşti, precum şi a unui împrumut punte (bridge facility) de 315 milioane de euro de la bănci internaţionale.

Citigroup Global Markets Europe AG, Goldman Sachs Bank Europe SE şi HSBC Continental Europe acţionează în calitate de consilieri financiari, iar Milbank LLP în calitate de consilier juridic al grecilor în contextul achiziţiei.

„Această achiziţie este în deplină concordanţă cu ceea ce am prezentat în noiembrie 2021 în contextul planului nostru strategic, care prevedea extinderea noastră internaţională în regiunea Europei de Sud-Est şi, prin urmare, activităţile Enel din România reprezintă alegerea ideală atât din punct de vedere geografic, cât şi din punct de vedere comercial. Aceasta este o oportunitate unică de a achiziţiona o companie energetică integrată pe verticală cu o evaluare atractivă, punând în mişcare transformarea PPC în cea mai importantă companie de energie curată din Europa de Sud-Est. Suntem încrezători că această evoluţie importantă va contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea competitivităţii PPC, atât la nivel internaţional, cât şi la nivel naţional, creând în cele din urmă valoare pentru părţile interesate”, a spus Georgios Stassis, preşedinte şi director general al PPC.

Negocierile au început la 15 decembrie 2022, cu o dată iniţială de finalizare la 31 ianuarie, dar au fost prelungite.

Prin achiziţia Enel România, PPC va ajunge lider pe piaţa energetică românească.

Enel Green Power deţine 12 centrale fotovoltaice cu o putere de 35,7 MW şi parcuri eoliene de 498,4 MWcapacitate totală de 534 MW. Recent, a achiziţionat două proiecte fotovoltaice Mytilineos de 90 MW, care vor fi operaţionale din 2023, ceea ce va duce puterea verde a companiei la 623 MW.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.