În trei zile, Ucraina consumă muniție de artilerie cât produce SUA într-o lună

0
188

Una dintre principalele probleme ale războiului din Ucraina, cu care cu care se confruntă militarii ucraineni, este lipsa unor cantități mari de proiectile de artilerie.

Pentru acest motiv, la nivel de NATO, țările aliate au primit ordin să crească producția de munție, și de proiectile de artilerie până la un nivel care să poată permite o aprovizionare constantă a trupelor ucrainene.

SUA și aliații săi au trimis deja în Ucraina, un arsenal militar, compus din tancuri, blindate pentru infanterie, arme și muniții, în valoare de aproximativ 50 de miliarde de dolari.

Pentru a menține acest nivel și pentru a-și reface propriile stocuri, Pentagonul se grăbește să se reînarmeze, angajându-se în cea mai mare creștere a producției de muniție din ultimele decenii. Practic industria de apărare americană a fost pusă pe picior de război, în ciuda faptului că, din punct de vedere tehnic, America nu se află în război cu nimeni.

Oficialii militari ai SUA au precizat că tacticile militare ale SUA trebuie regândite, din moment ce Rusia a dat dovadă că luptă tot ca în al doilea război mondial.

Iar pentru asta, susțin generalii americani, este nevoie de stocuri uriașe de muniții și rachete antitanc, nu doar de rachete de croazieră sau muniție de artilerie.

Pentagonul a alocat aproximativ trei miliarde de dolari numai pentru a cumpăra muniții de la aliați,  și pentru a accelera producția în țară.

O parte din acești bani vor fi folosiți pentru a produce ceea ce a devenit un element de bază al războiului, obuze de artilerie de 155 de milimetri.

Armata SUA plănuiește o creștere cu 500% a producției de obuze de artilerie, de la 15.000 pe lună, la 70.000. O mare parte din această creștere de producție va fi susținută de uzina din Scranton, care lucrează doar pentru armata SUA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.