Jill Biden vine în România

0
168

Țara noastră a fost vizitată nu demult de vicepreședintele SUA Kamala Devi Harris. Acum va veni și Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden. Ea va întreprinde o vizită în România şi Slovacia, în perioada 5-9 mai, pentru a se întâlni cu membri ai personalului militar şi diplomatic american, cu refugiaţi ucraineni, lucrători umanitari şi profesori, a informat luni biroul Primei Doamne, potrivit Agerpres.

Jill Biden, de profesie învățătoare (n. 3 iunie 1951, Hammonton, New Jersey, SUA), este membră a Bisericii Catolice

Duminică, sărbătorită în Statele Unite ca Ziua Mamei, Jill Biden s-a întâlnit cu mame şi copii ucraineni, care au fost forţaţi să-şi părăsească căminele din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Soţia preşedintelui Joe Biden se va întâlni pe 6 mai cu militari americani de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, după care se va îndrepta spre Bucureşti, unde va avea întâlniri cu oficiali ai guvernului român, cu membri ai ambasadei Statelor Unite, cu lucrători umanitari şi cu profesori care lucrează cu copii ucraineni refugiaţi.

Jill Biden la una dintre întâlnirile cu militarii americani

Călătoria Primei Doamne va mai include vizite în oraşele slovace Bratislava, Kosice şi Vysne Nemecke, unde Jill Biden se va întâlni cu oficiali guvernamentali, cu refugiaţi şi lucrători umanitari, a indicat biroul său.

Vizita lui Jill Biden constituie cel mai recent semnal de sprijin din partea unor reprezentanţi americani de rang înalt în favoarea Ucrainei şi a ţărilor vecine care ajută refugiaţi ucraineni.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Senatului SUA, Nancy Pelosi, s-a întâlnit duminică la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu prilejul unei vizite neanunţate.

Jill Biden a fost la rândul său implicată îndeaproape în aceste demersuri. În martie, ea a lucrat împreună cu soţia preşedintelui polonez, Agata Kornhauser-Duda, pentru a accelera oferirea de asistenţă medicală refugiaţilor în criza declanşată de invazia rusă, menţionează Reuters.

Până la 27 aprilie, mai mult de 3 milioane de ucraineni au trecut graniţa în Polonia, în jur de 817.000 în România şi aproape 372.000 în Slovacia, dintr-un total de aproape 5,5 milioane de refugiaţi, conform datelor ONU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.