Netflix face film despre scandalul cu Djokovic

0
549
Novak Djokovic: Netflix filmează un documentar cu culisele scandalului

Campionul tenisului mondial a fost nevoit să părăsească Australia, nefiind iertat pentru minciunile demonstrate referitor la deplasările sale internaționale cu referire la Coronavirus. Scandalul neparticipării sale la Australian Open s-ar putea să-l coste mult mai mult decât cei 500.000 de dolari, cheltuieli de judecată. Mai mult, s-ar putea ca acest episod să însemne începutul declinului marelui campion, motiv pentru care Netflix s-a hotărât să nu rateze momentul, lucrând la un documentar care va surprinde culisele scandalului Novak Djokovic, izbucnit înaintea Australian Open.

Djokovic a primit prima dată viză pentru a intra în Australia pe 18 noiembrie, iar mai târziu a obținut o scutire medicală de la regulile țării privind COVID-19, care stipulează că cei care intră în Australia trebuie să aibă o schemă de vaccinare completă. Motivul a fost acela că sârbul a fost diagnosticat cu boala în decembrie.

Cu toate acestea, starul tenisului mondial a fost reținut și i s-a anulat viza la sosirea în Australia și a petrecut cinci zile într-un centru pentru imigranți din Melbourne, înainte de câștiga recursul împotriva deciziei.

Gigantul de streaming Netflix a decis să filmeze o serie de documentare după turneul de tenis din 2022. Docuseria este realizată de Box To Box Films din Londra, iar producătorul executiv este James Gay Rees, care a fost în spatele popularei producții Netflix „Formula 1: Drive to Survive”.

Seria va prezenta turneele masculine și feminine, precum și cele patru de Grand Slam, iar organizatorii speră că tenisul va înregistra o creștere a popularității, așa cum s-a întâmplat cu F1 după lansarea „Drive To Survive”. Se pare că Netflix va avea acces deplin la zonele din culise, cum ar fi vestiarele și zonele de tratament, precum și în saloanele jucătorilor.

BBC News a scris zilele trecute că Djokovic a recunoscut că a încălcat regulile privind izolarea în Serbia natală, întâlnind oameni deși fusese depistat pozitiv cu coronavirus, și că nu a fost sincer când a susținut pe formularele sale de călătorie că nu a fost în nicio altă țară în cele 14 zile înainte de intrarea în Australia. Tânărul de 34 de ani și-a declarat public opoziția față de vaccinare. Ministrul imigrării, Alex Hawke, a revocat viza pe motiv că starul tenisului a indus în eroare poliția de frontieră.

Dacă ar fi câștigat Australian Open, ar fi fost a 10-a oară în carieră în care reușea acest lucru și ar fi adus totalul său de titluri de Grand Slam la 21, depășindu-i pe Roger Federer și pe Rafael Nadal. Djokovic, Federer și Nadal sunt în prezent la egalitate pe primul loc în titlurile de simplu masculin de Grand Slam din toate timpurile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.